Preasfânta Inimă arată calea de urmat, afirmă Papa Francisc în noua enciclică „Dilexit Nos”

24.10.2024, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a lansat joi o nouă enciclică „Dilexit Nos” („El ne-a iubit”), făcând apel la o înțelegere reînnoită a devoțiunii față de Preasfânta Inimă în epoca modernă și la numeroasele provocări presante. În document, Sfântul Părinte susține că spiritualitatea Preasfintei Inimi oferă un răspuns vital la ceea ce numește o „societate fluidă”, dominată de tehnologie și consumerism. Pontiful scrie: „Trăind așa cum o facem într-o epocă a superficialității, grăbindu-ne frenetic de la un lucru la altul fără să știm cu adevărat de ce, și ajungând consumatori insațiabili și sclavi ai mecanismelor unei piețe nepăsătoare față de sensul mai profund al vieții noastre, noi toți trebuie să redescoperim importanța inimii”. Subintitulat „Scrisoare despre iubirea umană și divină a Inimii lui Isus”, documentul este prima enciclică papală dedicată în întregime Preasfintei Inimi de la „Haurietis Aquas” a Papei Pius al XII-lea din 1956.
De-a lungul documentului, Papa Francisc împletește elementele tradiționale ale devoțiunii pentru Preasfânta Inimă cu preocupările contemporane, prezentând Inima lui Cristos drept principala realitate unificatoare într-o lume fragmentată. Publicarea documentului concretizează un anunț făcut de Pontif în iunie, când a remarcat că meditarea asupra iubirii Domnului poate „ilumina calea reînnoirii ecleziale și spune ceva semnificativ unei lumi care pare să își fi pierdut inima”. Joi, la conferința de presă de prezentare a documentului, Arhiepiscopul italian Bruno Forte a declarat că enciclica exprimă „într-un mod profund inima și motivul inspirator al întregului minister și magisteriu al Papei Francisc”. Teologul a adăugat că, în opinia sa, textul este „cheia pentru înțelegerea magisteriului acestui Papă”. Mons. Forte, care este membru al Dicasterului pentru Doctrina Credinței, a prezentat enciclica împreună cu sr. Antonella Fraccaro, Superioară generală a Discipolelor Evangheliei (Discepole del Vangelo).
Enciclica de aproximativ 30.000 de cuvinte se inspiră pe larg din Sfânta Scriptură și din tradiție, cuprinzând informații de la Sfânta Tereza de Lisieux, Sfântul Francisc de Sales și Sfântul Charles de Foucauld. Publicată în timp ce Sinodul dedicat sinodalității își încheie deliberările de o lună la Roma, documentul pune accentul atât pe spiritualitatea personală, cât și pe angajamentul misionar comunitar. Sfântul Părinte își dezvoltă viziunea pe parcursul a cinci capitole, începând cu o explorare filozofică și teologică a „importanței inimii”, înainte de a trece prin reflecții asupra acțiunilor și cuvintelor de iubire ale lui Cristos, la semnificația teologică a devoțiunii Sacrei Inimi, dinamica spirituală și implicațiile sociale ale acesteia.
„Algoritmii care operează în lumea digitală arată că gândurile și voința noastră sunt mult mai «uniforme» decât am crezut până acum”, scrie Papa Francisc, argumentând că soluțiile tehnologice singure nu pot aborda nevoile mai profunde ale inimii umane. Subliniază că sensul cuvântului „inimă” nu este suficient surprins de biologie, psihologie, antropologie sau orice altă știință. „În această eră a inteligenței artificiale, nu putem uita că poezia și iubirea sunt necesare pentru a ne salva umanitatea. Nici un algoritm nu va putea vreodată să capteze, de exemplu, nostalgia pe care o simțim cu toții, indiferent de vârstă și oriunde am trăi”, scrie Pontiful. Sfântul Părinte subliniază că devoțiunea față de Preasfânta Inimă nu este doar o practică spirituală privată, ci are implicații profunde asupra vieții sociale și a relațiilor umane. „Lumea se poate schimba, începând cu inima”, scrie el, conectând transformarea individuală cu reînnoirea socială mai largă.
Enciclica se bazează pe secole de devoțiune catolică față de Preasfânta Inimă, oferind în același timp perspective noi pentru provocările moderne. Papa Francisc citează pe larg din învățăturile papale anterioare, în special ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. „Devoțiunea față de Preasfânta Inimă, așa cum s-a dezvoltat în Europa acum două secole, sub impulsul experiențelor mistice ale Sfintei Margareta Maria Alacoque, a fost un răspuns la rigoarea jansenistă, care a sfârșit prin a desconsidera milostivirea infinită a lui Dumnezeu”, scria defunctul Pontif. „Bărbații și femeile mileniului al treilea au nevoie de inima lui Cristos pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și pentru a se cunoaște pe ei înșiși; au nevoie de ea pentru a construi civilizația iubirii.”
Într-o evoluție teologică și filozofică semnificativă, enciclica se implică profund în gândirea modernă, în special prin discuția despre înțelegerea filozofului german Martin Heidegger cu privire la emoția și înțelegerea umană. Sfântul Părinte citează intuiția lui Heidegger conform căreia „filozofia nu începe cu un concept pur sau cu o certitudine, ci cu un șoc”, deoarece „fără emoție profundă, gândirea nu poate începe. Prima imagine mentală ar fi astfel «pielea de găină».” Pentru Papa Francisc, aici intervine inima, care „ascultă într-un mod nemetaforic «vocea tăcută» a ființei, permițându-și să fie temperată și determinată de aceasta”.
„Inima este, de asemenea, capabilă să unifice și să armonizeze istoria noastră personală, care poate părea iremediabil fragmentată”, scrie Papa, „fiind totuși locul unde totul primește sens”. „Evanghelia ne spune acest lucru vorbind despre Fecioara Maria, care a văzut lucrurile cu inima.” Documentul face apel la o reînnoire a practicilor tradiționale ale Preasfintei Inimi pe baza acestei înțelegeri, subliniind în același timp relevanța lor contemporană. „Comunitățile noastre vor reuși să unească și să reconcilieze mințile și voințele diferite, astfel încât Duhul să ne poată ghida în unitate ca frați și surori. Reconcilierea și pacea se nasc, de asemenea, din inimă. Inima lui Cristos este «extaz», deschidere, dar și întâlnire.” Pontiful concluzionează prin conectarea acestei viziuni spirituale la misiunea mai largă a Bisericii în lumea modernă, făcând apel la ceea ce el – urmându-l pe Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea – numește o „civilizație a iubirii” construită pe temelia iubirii lui Cristos. De asemenea, această viziune se leagă direct de enciclicele sociale anterioare ale Papei Francisc, „Laudato Si’” și „Fratelli Tutti”, prezentând iubirea lui Cristos ca fundament pentru abordarea și rezolvarea provocărilor contemporane.