Hirotonire de diacon în sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul

08.01.2025, Cluj (Catholica) - În 7 ianuarie, Biserica l-a prăznuit pe Sfântul Profet Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, după obiceiul de a-i celebra în ziua următoare unei mari sărbători – în acest caz Botezul Domnului – pe principalii protagoniști ai sărbătorii. În acest an, la 7 ianuarie, a existat un motiv de bucurie în Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca și prin hirotonirea, de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a unui nou diacon, absolvent de studii teologice la Cluj și la Roma, subdiaconul Mihai Șona. Au luat parte la această celebrare și mulți oaspeți care au dorit să îi fie alături noului diacon, uniți în rugăciune, în momentul de pogorâre asupra sa a harului, prin mâna Ierarhului consacrator.
Înainte de hirotonirea diaconală, pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului Teologic Eparhial, l-a prezentat pe subdiaconul Mihai Șona, amintind că s-a născut la 22 octombrie 1995 în Cluj-Napoca, a fost hirotesit lector în 6 decembrie 2016 și subdiacon în 17 decembrie 2017. Apoi, urmându-și drumul „formării umane, intelectuale, spirituale și liturgice”, a obținut, „în 2018, diploma de licență în Teologie pastorală la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, și în 2021, diploma de master în Comunicări sociale instituționale (Comunicazioni sociali istituzionali) în cadrul Universității Pontificale Sfânta Cruce, din Roma”.
La masa sfântului altar, împreună cu Episcopul eparhial au concelebrat pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, și alți opt preoți; s-au aflat de asemenea, în altar și în strană, teologi și studenți seminariști, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Angeli” al Catedralei. Preasfinția Sa Claudiu a aprofundat, în cuvântul de învățătură, taina Botezului, așa cum o reflectă, prin bogatul lor simbolism, și cântările liturgice. Botezul este asemănat cu o trecere de la sclavie la libertate, cu împlinirea de către Dumnezeu a unei noi creații, „similară cu acea creație dintru început”. În strânsă legătură cu această taină, cel ce „pregătește calea Domnului” este Ioan Botezătorul și, a arătat Preasfinția Sa Claudiu, „figura lui este emblematică pentru noi toți cei care slujim în Biserică. Noi intrăm într-o misiune pe care Dumnezeu ne-a dat-o și o vom da mai departe. Pregătim și noi, prin viața noastră, prin ceea ce facem, calea Domnului pentru cei care vin după noi”.
„Cât de minunat este să vezi un om ca Ioan Botezătorul, înspre care merge toată lumea, toți îl văd ca trimisul lui Dumnezeu, până și mai marii lui Israel trimit la el oameni pentru a se informa dacă el este Cristosul, sau el este profetul care trebuia să vină. Ioan Botezătorul știe adevărul și îl mărturisește, cu atâta simplitate. Și în momentul în care Isus se apropie de el, spune: «Iată Mielul lui Dumnezeu»”. Preasfinția Sa Claudiu a continuat privind la misiunea încredințată în această zi tânărului care a ales să urmeze calea și chemarea Domnului: „Astăzi, Mihai Șona se pregătește pentru un astfel de pasaj. Trăiește Botezul lui și știe că trebuie să facă etape în continuare. A auzit și el glasul Domnului care l-a chemat și a parcurs etapele până la momentul de astăzi. Între studii și toate experiențele făcute, astăzi s-a hotărât și s-a încredințat Bisericii pentru a face unul dintre cei mai importanți pași din viața lui, prin care intră într-o slujire cu totul aparte. Astăzi devine diacon și, din mila lui Dumnezeu, pasul următor va fi acela de preot.”
Privind spre viitor, spre etapele care încă urmează a fi parcurse de cel hirotonit, Preasfinția Sa Claudiu a îndemnat întreaga comunitate, prietenii, familia lui Mihai, la rugăciune, la însoțirea sa în continuare: „Așa cum sunteți astăzi lângă el, așa are nevoie să fiți în continuare lângă el. Și nu este doar o vorbă frumoasă, un cuvânt frumos, că trebuie să vă rugați pentru Episcopii voștri, pentru preoți, pentru diaconi, ci este o legătură intimă, esențială, între noi toți. Niciunul nu se poate mântui singur. Niciunul nu își poate împlini misiunea singur. E nevoie ca toți să fim unii lângă alții și în rugăciune. Și să ne oferim încontinuu unii pe alții lui Cristos, așa cum o spunem la Sfânta Liturghie: «Pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm»”.
La încheierea celebrării, diaconul Mihai Șona a mulțumit în primul rând lui Dumnezeu pentru propria vocație, „pentru că m-a chemat să îi fiu prieten și să îl slujesc cu tot ce sunt și pot”. A mulțumit Preasfințitului Claudiu, a mulțumit familiei sale, preoților îndrumători și formatori, tuturor celor ce i-au însoțit pașii „pe acest parcurs lung și bucuros”. A mulțumit tuturor celor care îi sunt aproape, „ale căror nume ar ocupa o Biblie întreagă dacă le-aș zice, fără al căror suport și prietenie nu aș fi putut împărtăși acest dar”.
Preasfinția Sa Claudiu a încheiat mulțumind, de asemenea, „familiei lui Mihai în primul rând fiindcă l-a încredințat Bisericii de atâta vreme”. A mulțumit tuturor celor ce au avut grijă de el, cu convingerea că „această valoare a prieteniei este extrem de importantă în Biserică”, fiindcă „Isus i-a numit pe ucenici «prieteni»”. A încheiat reafirmând importanța prieteniei, a mijlocirii: „Rugăciunea de hirotonire a diaconului spune: «nu prin punerea mâinilor mele, ci prin harul Spiritului Sfânt, prin revărsarea iubirii lui Dumnezeu», Mihai este acum diacon”. Așadar, „tot timpul este o mijlocire, o prietenie, tot timpul cineva trebuie să fie lângă noi, aproape de noi și să ne ajute să despicăm apele lumii acesteia”. Este urarea pe care Preasfinția Sa Claudiu a făcut-o tuturor, pentru a împlini fiecare și toți împreună misiunea încredințată de Dumnezeu.
