Instituirea a 20 de lectori și acoliți la Iași

16.03.2025, Iași (Catholica) - Duminică, 16 martie 2025, în capela Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași 20 de studenți teologi au fost instituiți lectori și acoliți în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către PS Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași. Momentul de duminică a fost precedat de o zi de reculegere spirituală ținută de pr. Francisc Fărcășel.
În salutul inițial, pr. rector Ștefan Lupu a descris Postul Mare drept un drum cu mai multe popasuri, care oferă posibilitatea de reflecție asupra vieții personale și de reorientare către Cristos în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. De asemenea, și-a exprimat bucuria cu privire la evenimentul care are loc în cadrul comunității seminariale: primirea slujirilor lectoratului și acolitatului de către studenții din anul IV, respectiv anul V. Totodată, și-a manifestat recunoștința față de familiile și prietenii celor instituiți pentru susținerea vocațiilor la preoție și a seminarului.
La cuvântul de învățătură Preasfințitul a pornit de la prima lectură care relatează alianța pe care a încheiat-o cu Abraham, punând în prim plan credința acestuia, care era inițial îndoielnică. De la acest fapt, Episcopul a îndemnat la conștientizarea slăbiciunii credinței personale, dar și la angajarea din toată inima în planul lui Dumnezeu. Schimbarea la față, relatată in evanghelia duminicii, ne învață ca în momentele grele de criză să urcăm pe munte, adică să îl întâlnim pe Cristos în rugăciune și acolo să ne încredințăm Lui. Sfânta Scriptură este cea care ne oferă lumina și puterea necesare pentru a păși pe drumul care duce spre împlinirea noastră. Preasfințitul i-a îndemnat pe lectori să își consolideze viața pe Cuvântul lui Dumnezeu, să își cultive virtuțile și, mai ales, să dedice timp studiului Sfintei Scripturi, iar pe acoliți să crească cât mai mult în credința în prezența reală a lui Cristos în Sfintele Taine, să îl viziteze cât mai des, și, oferindu-l oamenilor, să devină buni ucenici ai Lui.
După predică, PS Petru Sescu a rostit rugăciunile de instituire după care a urmat momentul înmânării Sfintei Scripturi pentru lectori și a ciboriului cu ostii pentru acoliți. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest moment atât de frumos pentru comunitatea seminarului și cerem binecuvântarea lui pentru ca acești noi lectori și acoliți să devină preoți buni și sfinți! (Brandiu Dominic pentru ITRCIasi.ro)
