Biserica are trei noi venerabili, doi misionari în Ecuador și un Episcop indian
23.05.2025, Vatican (Catholica) - În cadrul audienței din dimineața de joi cu Cardinalul Semeraro, Papa Leon al XIV-lea a autorizat decretele privind un Episcop spaniol și o călugăriță columbiană uciși în ’87 de indigeni ecuadorieni, precum și un prelat fondator al Surorilor Vizitării Sfintei Fecioare Maria, care a murit în 1914. O femeie și doi bărbați de pace, o călugăriță și doi Episcopi. O sinteză extremă care cuprinde istoriile celor trei noi venerabili pentru care Papa Leon al XIV-lea a aprobat joi, 22 mai 2025, decretele care îi recunosc ca atare, în timpul audienței acordate Cardinalului Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinților. O pace care a cerut pentru doi dintre ei și oferirea vieții, o moarte violentă găsită în pădurea ecuadoriană în timp ce încercau, cu mare curaj, să apere drepturile indigenilor.
Episcop cu sufletul misionarului
Alessandro Labaka Ugarte, născut în 1920, spaniol din Beizama, are în cap imediat ideea de a fi misionar. Astfel, când este hirotonit preot în ’45, superiorii Ordinului Capucin în care s-a consacrat în ’37 cu numele de fratele Manuel îl trimit mai întâi în China și apoi, odată expulzat cu alți misionari de regimul maoist, pleacă în Ecuador unde este paroh și desfășoară alte slujiri, între care aceea de prefect apostolic, angajat în evanghelizarea indigenilor Huaorani. În ’84, fratele Manuel este consacrat Episcop și continuă să fie misionar printre indios, intrând în contact și cu etnia tagaeri. Este o epocă de mari tensiuni. Companiile petrolifere se dezvoltă ca prădătoare, despădurind zone de pădure în căutarea bazinelor de aur negru și pentru Mons. Ugarte, stimat pentru capacitatea sa de negociere și de conciliere, este prioritar să salveze dreptului populației Tagaeri. Și aici istoria sa se împletește cu aceea a sorei Agnese.
O călugăriță printre indios
Agnese Arango Velásquez are 40 de ani când în 1977 ia parte la prima expediție misionară a Surorilor Terțiare Capucine a Sfintei Familii la Aguarico, în Ecuador. De origine columbiană, s-a născut la Medellín în ’37 și în ’55 intră în congregația sa unde completează formarea sa. După voturile perpetue, activează printre diferite comunități, și în rolul de superioară, dedicată evanghelizării indigenilor huaroani sub conducerea, printre alții, a fratelui Manuel. Și sr. Agnese află de situația critică a indios tagaeri, ajunși în vizorul companiilor de petrol și de lemn.
Morți pentru a-i apăra pe cei din urmă
Fratele Manuel, în rolul său de Episcop, decide așadar că, pentru a evita o ciocnire sângeroasă cu muncitorii mercenari din companii, este necesar să meargă personal pentru a vorbi cu indios. I se alătură sr. Agnese și cei doi, deși cunoșteau riscul de a intra în contact cu un trib ostil străinilor, în dimineața de 21 iulie ’87 merg cu elicopterul într-un loc concordat. Ziua următoare un alt elicopter se întoarce pentru a-i lua, dar în timpul celei de-a două survolări a zonei trupurile amândurora, străpunse de sulițe și săgeți și fără viață, sunt observate și recuperate. Pentru amândoi o oferire a vieții conștientă în numele fidelității față de misiunea lor, mărturisită de altfel și de scrisoarea pe care sr. Agnese a scris-o cu o seară înainte de plecare ce conține dispoziții, aproape ca un testament. Moartea lor a avut mare ecou, dezvoltând până astăzi o consistentă faimă de sfințenie împreună cu câteva semne.
Episcop și pacificator
Mai veche și mai puțin dramatică, dar nu mai puțin intensă, este istoria noului venerabil indian Matthew Makil, Episcop și fondator al Surorilor Vizitării Sfintei Fecioare Maria. Se naște în 1851 la Manjoor, într-o familie creștină înstărită. Devine preot în 1865, acumulează experiență în parohie până când în 1889 este numit Vicar general de Kottayam și trei ani mai târziu fondează congregația călugărească a cărei misiune principală este educația fetelor. Acțiunea sa pastorală este dinamică și îl conduce în 1896 la funcția de vicar apostolic de Changanacherry. Promovează formarea catehetică, educația școlară, nașterea organizațiilor și asociațiilor religioase, luptă împotriva sărăciei care afectează o mare parte a societății vremii, încurajează și viața consacrată.
Pe un alt front, nu se lasă descurajat de dispute locale care izbucnesc, chiar cu violență, între așa-numiții „nordiști” (care se considerau descendenți ai comunității întemeiate de Sfântul apostol Toma) și „sudiști” (care, în schimb, se considerau succesori ai emigranților din Mesopotamia). Mons. Makil are un moto episcopal care îi inspiră pașii și atitudinile „Dumnezeu este speranța mea”. În maniera sa senină și conciliantă, se dedică pentru pacea dintre cele două comunități rivale, ceea ce a dus în 1911 la proiectul prezentat Sfântului Scaun de a împărți vicariatul de Changanacherry în două vicariate specifice, unul pentru „sudiști” și celălalt pentru „nordiști”. Pius al X-lea acceptă această propunere și înființează vicariatul de Kottayam pentru „sudiști”, încredințându-l în grija creatorului său însuși. Pentru Mons. Makil va fi angajarea căreia i se va dedica până la moartea sa petrecută, după o scurtă boală, în ianuarie 1914. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
