Nunțiul Apostolic în Ucraina: Am împărtășit cu Papa Leon speranța și durerea noastră
09.06.2025, Vatican (Catholica) - Speranța, rugăciunea, mărturiile umanității și durerea pentru recentele atacuri intense din Ucraina sunt cele pe care Nunțiul Apostolic în țara devastată de război, Arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, le-a împărtășit cu Papa Leon al XIV-lea, la întâlnirea cu acesta de vineri, 6 iunie, din Palatul Apostolic al Vaticanului. În interviul acordat Vatican Media, Nunțiul Apostolic împărtășește despre întâlnirea lor, prima, precum și despre situația îngrozitoare din țară.
– Excelență, cum a fost prima dvs. întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea?
– A fost o întâlnire foarte importantă și a fost pregătită cu multă rugăciune – rugăciunea mea personală, a colegilor mei de la Nunțiatura din Kiev, a Episcopilor, chiar a unor oficiali de stat din Ucraina și a foștilor credincioși ai parohiei din Lituania. Pentru că, mai presus de toate, aceasta a fost o întâlnire spirituală. A fost prima mea întâlnire cu Papa Leon și îi sunt foarte recunoscător pentru aceasta. Întâlnirea a fost destul de lungă și s-a axat în principal pe chestiuni care ne privesc ca Biserică în timp de război. A fost important pentru mine să simt inima Papei, la fel cum a fost important pentru mine să împărtășesc propriile mele experiențe, în special cele spirituale, în această perioadă de război. A fost, de asemenea, o întâlnire foarte consolatoare, plină de rugăciune. Vreau să subliniez acest lucru, deoarece rugăciunea este principala noastră armă. Așa o descriu eu, iar Sfântul Părinte o numește și el cea mai puternică armă dintre toate.
Restul audienței a abordat unele chestiuni specifice, inclusiv bombardamentele care au avut loc în noaptea de 6 iunie în Kiev, Ternopil, Lutsk și în alte regiuni și orașe din Ucraina. Am discutat despre ce înseamnă să trăiești fără să poți dormi sau să te deplasezi liber între și în interiorul orașelor. Concluzia întâlnirii a fost următoarea: noi, ca Biserică, chiar și în cele mai grave situații, suntem martorii a ceea ce Dumnezeu poate face – în ciuda slăbiciunii și păcatului uman. Aceasta este speranța noastră și îi sunt profund recunoscător Sfântului Părinte pentru acest moment de împărtășire și rugăciune, pe care îl voi duce cu mine în Ucraina.
– Ați menționat un atac masiv al Rusiei asupra mai multor regiuni ucrainene. Cum ați descrie situația generală din țară?
– Situația variază de la regiune la regiune. De exemplu, în Kherson, clădirea administrației regionale a fost distrusă. Acolo, bombardamentele au fost constante timp de patru ani – nu pot exista nici măcar zece minute de tăcere, deoarece atacurile sunt atât de frecvente. Alte localități, precum Odesa, Zaporizhzhia și Harkov, sunt permanent în stare de alertă, deși cu unele pauze. Mai există și restul țării, unde alertele sunt mai puțin frecvente. Dar chiar și în capitala Kiev, este greu să găsești măcar una sau două nopți pe lună fără cel puțin atacuri cu drone.
De exemplu, personalul Nunțiaturii care locuiește la etajele superioare ajunge adesea târziu la birou și îmi spun că nu vor fi foarte productivi pentru că nu au forța fizică să lucreze. La acestea se adaugă și alte dificultăți – în timpul atacurilor, supermarketurile, băncile, birourile de stat și școlile se închid și chiar ședințele ministeriale sunt suspendate. Există deja câteva școli subterane în funcțiune, iar alte 140 sunt în construcție în întreaga țară. În regiuni întregi precum Sumy, copiii se adună doar atunci când sosesc grupuri de vizitatori, precum asociația „Îngerii bucuriei”, care organizează petreceri pentru ei.
– Ne puteți spune mai multe despre situația din prima linie?
– Aș dori să subliniez un aspect foarte important. Pe front, soldații care sunt pe moarte cer un singur lucru: iertarea păcatelor lor. În acel moment, nici un medic sau chirurg nu îi poate ajuta – doar un capelan militar sau o persoană delegată să se roage pentru ei. Același lucru este valabil și pentru cei răniți și traumatizați. Psihologii îmi spun adesea că Biserica are un mare potențial, deoarece atât preoții, cât și persoanele consacrate, care au acumulat ani de experiență lucrând cu oameni aflați în situații dificile, sunt primiți mult mai pozitiv de răniți – chiar și de cei grav răniți. Așadar, acesta este un tip de muncă pe care Biserica este bine echipată să o desfășoare, chiar și la nivel psihologic.
– În mass-media, vedem adesea imagini de război, distrugere și suferință. Firește, acest lucru ne tulbură și mulți simt nevoia să se distanțeze de ele de dragul păcii interioare, dar există și riscul de a pierde compasiunea. Cum reconciliem compasiunea în fața unei realități atât de dure cu păstrarea bucuriei noastre interioare?
– Există două aspecte aici. Unul este foarte tragic: dacă, în secolul XXI, comunitatea internațională este incapabilă să apere fie dreptul internațional umanitar, fie dreptul internațional însuși, aceasta este o mare tragedie. Acest gând mă conduce la o altă concluzie: singura noastră speranță se află în Domnul, care inspiră acțiune, dăruire, sacrificiu, perseverență și curaj. Când vorbesc despre speranță și bucurie, mă refer și la speranța și bucuria pe care capelanii militari le aduc pe front: se roagă, îi consacră pe soldați Inimii Imaculate a Fecioarei Maria și distribuie rozarii. Îmi amintesc că un soldat mi-a spus: „Ieri i-am văzut murind pe doi dintre camarazii mei. Nu le pot spune soțiilor lor că soții lor sunt morți pentru că nu pot dovedi acest lucru – am văzut doar cu ochii mei. Pentru mine, este o mare durere.” Și plâng.
Pentru mine, ca Nunțiu, să vorbesc cu toți acești oameni – chiar și cu comandanții militari – și să văd cât de multă inimă au soldații este o mare consolare. Vorbind cu ei, sunt martor nu numai la umanitatea lor, ci și la dorința lor de a crește în umanitate. Ei spun: „Când nu avem suficienți bani pentru a plăti recuperarea camarazilor noștri, îi luăm din propriile noastre salarii”. Aceasta este, pentru mine, o mărturie a ceea ce ar trebui să fie umanitatea: ajutorarea reciprocă.
– Excelența Voastră, mai doriți să adăugați ceva?
– Întâlnirea mea cu Papa Leon a avut loc după conversația sa cu președintele Ucrainei, cu ocazia Liturghiei de inaugurare a pontificatului său, și după convorbirea sa telefonică cu președintele Federației Ruse. Chiar și liderii mondiali, cel puțin prin aceste gesturi simbolice, arată dorința de a menține legătura cu Biserica și cu Sfântul Părinte în aceste vremuri dificile. Aș spune că aceste contacte subliniază și mai mult rolul Papei – nu numai pentru Biserică, ci și pentru întreaga umanitate. Și în acest sens, cred că fiecare catolic are datoria de a se ruga în aceste zile Duhului Sfânt: pentru Biserică, pentru Sfântul Părinte, astfel încât puterea Bisericii și a lui Isus Cristos să poată da roade.
