Corneliu Berea: In Sion firmata sum
25.10.2025, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „In Sion firmata sum. Viața și activitatea în clandestinitate a surorilor congregației Notre-Dame de Sion în timpul regimului comunist din România (1947-1989)”, scrisă de pr. dr. Corneliu Berea. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 354 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 45 lei.
Când am intrat pentru prima dată în Congregația Notre-Dame de Sion, în anul 1968, îmi amintesc că mi s-a povestit despre surorile noastre din România și despre modul în care au fost forțate să-și părăsească mănăstirile în urma preluării puterii de către comuniști în 1948, fără a mai avea voie să trăiască în comunitate sau în public ca persoane consacrate. Eram conștiente că viața acestor surori era extrem de grea. Chiar dacă contactul cu congregația în general a fost extrem de dificil, ele au rămas ferme în angajamentul lor religios în Sion și o piatră de temelie printre noi.
Această carte, scrisă de pr. Corneliu Berea, ne relatează aspecte semnificative despre viața surorilor românce din acei ani. Legătura părintelui cu congregația noastră este personală și de lungă durată. Le-a cunoscut pe surori în comunitățile din Roman și Iași, iar mai târziu a petrecut un timp la Centrul de formare biblică al Congregației noastre, la Ecce Homo, în Ierusalim. Sr. Iuliana Neculai i-a propus să scrie această carte, propunere sprijinită și de celelalte surori din generația ei, care au intrat în perioada de după 1989. Invitația lor a fost motivată de dorința ca memoria istorică a surorilor care au suferit sub regimul comunist să nu se piardă.
Lucrarea este împărțită în două părți. Prima parte are în vedere perioada 1947-1989 (cap. I-VI), iar a doua (cap. VII-IX) cuprinde secțiuni memorialistice și biografice, care prezintă amintirile personale ale surorilor, prin vocea lor din scrisori și prin scrisorile sr. Ileane. Izvoarele consultate au fost documente din arhiva congregației Notre-Dame de Sion din Paris, precum și documentația autorităților juridice române, în special cea a Securității, poliția secretă a statului.
Înainte de a se concentra asupra perioadei regimului comunist, cartea descrie primele întemeieri ale Congregației în România: Iași (1866), Galați (1867), București (1898) și Oradea (1930). Acestea au fost centre înfloritoare de educație pentru fete provenind din medii sociale și religioase diverse, institute înrădăcinate în viziunea fondatorului Notre-Dame de Sion, părintele Theodore Ratisbonne, care a vizitat România în 1869. În timpul ambelor războaie mondiale, România a suferit profund, iar viețile și apostolatul surorilor au fost întrerupte. Cu toate acestea, ele s-au adaptat, transformând școlile în spitale de campanie și oferind îngrijire răniților. Rezistența de care au dat dovadă în acele prime decenii a prefigurat forța de care au avut nevoie pentru a supraviețui mai târziu sub un regim totalitar.
Sub comunism, viața comunitară a fost distrusă. Proprietățile au fost confiscate, comunitățile au fost dezmembrate. Surorile s-au întors să locuiască cu familiile lor sau au găsit alternative de cazare și mijloace de subzistență. Unele au fost arestate și întemnițate. În ciuda greutăților și a izolării, din rândul surorilor locale s-au ridicat spirite puternice de conducere care au menținut moralul grupului. Anii ’50 și apoi Conciliul Vatican al II-lea au adus reînnoirea în Biserica universală și o schimbare radicală în carisma și apostolatul surorilor Notre-Dame de Sion. Aceste schimbări globale nu au ajuns imediat și în Biserica din România. Cu toate acestea, surorile au rămas profund dedicate vocației lor, iar credința lor tăcută a atras chiar și noi surori care s-au alăturat congregației în mod clandestin.
Cu timpul, au reînceput să apară oportunități limitate de contact cu congregația din afara țării și ocazional au fost acordate permisiuni de călătorie. Aceste evoluții au permis unor surori străine să viziteze România, iar surorile românce care activau în afara României să facă scurte vizite în țară – deschideri mici, dar semnificative, pentru a păstra legătura și speranța. Pr. Corneliu nu s-a limitat doar la o prezentare istorică, ci ne-a oferit, într-un anume sens, o mărturie testamentară, sub forma unui profil biografic al tuturor surorilor care au trăit în acei ani, chiar și acolo unde documentația a fost limitată. Aspectul memorialistic dă și el o voce colectivă unui trecut fragmentat și dureros. Prin cercetarea sa atentă și narațiunea respectuoasă, el a căutat să transmită moștenirea surorilor care și-au trăit în tăcere vocația în fața opresiunii. Capacitatea lor de reziliență continuă să ne inspire și astăzi.
Ca și congregație, suntem profund recunoscătoare pentru cele prezentate de pr. Corneliu cu privire la fidelitatea și angajamentul neclintit al surorilor care au trăit în acei ani de clandestinitate. Este o mărturie în plus că ele au fost și continuă să fie un har și o inspirație pentru noi toți. Prezența Congregației în România în acești ultimi 159 de ani este o binecuvântare și ne rugăm ca această carte să trezească în cititorii săi același spirit de credință care le-a susținut pe surorile noastre în acei ani lungi și greu de pătruns. (Oonah O’Shea nds, Superioară generală)
