„Noaptea Arestărilor” și comemorarea Ep. Ignatie Darabant în biserica seminarului „Sf. Gheorghe”
30.10.2025, Oradea (Catholica) - Pe data de 28 octombrie, de la ora 18:00, Preasfințitul Virgil Bercea a participat, în biserica „Sfântul Gheorghe” din curtea Seminarului greco-catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, la comemorarea evenimentului „Noaptea arestărilor”, moment de aducere-aminte a suferințelor îndurate de Fericiții Episcopi martiri arestați de Securitate. În deschiderea evenimentului, pr. Antoniu Suciu a prezentat o scurtă biografie a Episcopului Ignatie Darabant, întemeietorul Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, trecut la Domnul în urmă cu 220 de ani, pe data de 31 octombrie 1805.
„Provenind din mica nobilime românească de sorginte țărănească din nord-vestul Transilvaniei, Ignatie Darabant s-a născut în anul 1738, în județul Sălaj (probabil la 26 octombrie, la Vicea, sau, după alte surse, la Mineu), având la botez numele Dimitrie. Studiile superioare le-a urmat la Academia Regală din Agria, devenind ulterior călugăr bazilian în mănăstirea Sfânta Treime din Blaj, unde a luat numele de Ignatie. A fost hirotonit preot (probabil în iunie 1765), a devenit prepozit al mănăstirii între anii 1773-1776, profesor al Școlii preoțești, apoi vicar general episcopesc sub Episcopii Atanasie Rednic, Grigore Maior și Ioan Bob, remarcându-se ca o aleasă personalitate a Eparhiei Făgărașului.
În anul 1782, Episcopul Grigore Maior a fost nevoit să renunțe la episcopat, din cauza neînțelegerilor cu călugării bazilieni și a opoziției sale față de edictul de toleranță religioasă emis de împăratul Iosif al II-lea. Ignatie Darabant a condus Episcopia de Făgăraș ca interimar până la 12 august 1782, când a fost convocat Sinodul electoral. Susținut de călugării bazilieni, s-a situat pe primul loc, cu 63 de voturi dintr-un total de 178. Totuși, împăratul Iosif al II-lea l-a preferat pe Ioan Bob ca Episcop al Bisericii Române Unite cu Roma, întrucât acesta era preot de mir și nu călugăr, deși obținuse doar locul al treilea la vot. Astfel, la 21 octombrie 1782, împăratul l-a numit Episcop pe Ioan Bob, numire confirmată ulterior de Papa Pius al VI-lea.
După moartea lui Moise Dragoș, împăratul Iosif al II-lea l-a numit inițial Episcop de Oradea pe ruteanul M. Savnicki. Deoarece acesta nu cunoștea limba română, a provocat un puternic protest din partea capitlului diecezan, a clerului și a fruntașilor români. Ca urmare, la 8 aprilie 1788, împăratul l-a numit Episcop român unit de Oradea pe Ignatie Darabant. La 3 februarie 1790 a fost confirmat de Sfântul Scaun ca Episcop de Oradea, iar la 13 martie 1790 a fost hirotonit Episcop de către Ioan Bob, la Blaj.
În toamna anului 1791, a solicitat împăratului Leopold al II-lea întemeierea unui seminar în orașul de reședință al Diecezei sale. La 30 ianuarie 1792, cererea sa a fost aprobată, emițându-se o diplomă de întemeiere, prin care s-a hotărât ca, în fața mănăstirii iezuiților – clădire ce adăpostește astăzi Institutul Teologic Greco-Catolic din Oradea – să se înființeze un seminar pentru formarea preoților și a învățătorilor (cantor-docenți), precum și pentru selectarea tinerilor capabili de a urma studii superioare la Viena și Roma. În martie 1791, a semnat prima petiție Supplex Libellus Valachorum, adresată împăratului, în vederea recunoașterii națiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat al Transilvaniei.
Între anii 1799-1801, a încercat, fără succes, să deschidă o școală națională preoțească la Beiuș și o mănăstire de călugări bazilieni la Oradea. De asemenea, în anul 1800, a început zidirea noii biserici catedrale, în locul celei distruse de incendiu în 1736, reușind să ridice doar turnul în timpul vieții sale. Lăsa însă un fond de 34.000 de florini pentru continuarea lucrărilor, finalizate de succesorul său, Episcopul Samuil Vulcan. La Beiuș a ridicat biserica Sfântul Dumitru, care a avut statut de catedrală în timpul păstoririi episcopului Valeriu Traian Frențiu. S-a stins din viață la 31 octombrie 1805.”
În cadrul evenimentului a fost oficiată slujba Acatistului Fericiților Episcopi martiri, de către pr. Antoniu Suciu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul seminariștilor „Schola Cantorum”, dirijat de maestrul dr. Radu Mureșan. La finalul celebrării, Preasfințitul Virgil le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind importanța urmării exemplului Fericiților Episcopi martiri și evidențiind trei valori fundamentale pe care creștinii nu trebuie să le piardă din vedere: credința, libertatea și cultura.
„Este foarte important, privind la înaintașii noștri să vedem ce au realizat, nu privind prin prisma gândirii noastre de astăzi, ci cu terminologia și condiția pe care le-au avut la data respectivă. Episcopul Ignatie Dărăbant, prin faptul că a deschis seminarul teologic, faptul că ajunge să fie consilier al împăratului, faptul că promovează Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae, a fost o mare personalitate. Închipuiți-vă condițiile în care el a realizat toate acestea, fără curent electric, fără mijloacele de transport moderne. În acel secol, în care a trăit Ignație Dărăbant, Biblia a fost tradusă de 5 ori, este extraordinar dacă reușim să înțelegem ce au reușit ei să facă, la lumina lumânării, fără calculatoare…
Dacă reușim să înțelegem ce au făcut acești mari înaintași ai noștri, atunci, cu adevărat ne motivăm și noi astăzi și dorim să facem ceva bine, cu interes. Ne amintim de martirii noștri, de Episcopi, fiecare dintre aceștia au strânși de securitate și închiși, au avut tăria să reziste. Cum au rezistat? Noi avem atâtea astăzi… erau îmbrăcați în închisoarea de la Sighet într-o zeghe, fără căldură… La Râmnicu Sărat, nu aveau nici măcar sticlă în geamul închisorii, bătea crivățul și zăpada direct pe ei în celulă… Cum a murit Preasfințitul Frențiu? Cum a murit Preasfințitul Suciu? Fără niciun tratament…de foame, de frig… Reușesc aceste amintiri să ne motiveze pe fiecare dintre noi? Dacă da, atunci cu adevărat le pășim pe urme. Eu vă îndemn să vedem în acești înaintași ai noștri modele și să le pășim pe urme.
Vă spun aceste lucruri pentru a vă încuraja pe voi, dragi seminariști și credincioși, să mergem cu demnitate în viață. Episcopii noștri martiri erau liberi în spirit și în gândire, tocmai de aceea nu au putut fi îngenunchiați, au fost umili și drepți în fața Domnului. Dacă privim la ei cu seninătate, cu iubire, cu adevăr, vom ajunge ca și noi la rândul nostru să fim la fel, nu egoiști și invidioși, nu urând sau făcând rău la nimeni, ci senini, cu demnitate. Ei nu credeau în 1948 când au fost arestați că vom mai fi liberi (făcând referință la greco-catolici) sau că vor fi ridicați la treapta altarelor. Dacă noi astăzi trăim cu o convingere că Domnul este îndrumătorul și luminătorul nostru, așa cum au avut-o ei, cu siguranță vom învinge în Domnul toate greutățile vieții. Episcopii noștri au avut trei coordonate care i-au ajutat să reziste prigoanei, credința puternică care mută munții, libertatea spiritului și a gândirii și cultura. Dacă avem aceste coordonate vom înțelege viața și darul Domnului, doar așa vom putea păși pe urmele lui Cristos…” (Biroul de presă EGCO, Ciulea Cristian)
