Pelerini ieșeni ai speranței la Jubileul corurilor

27.11.2025, Iași (Catholica) - Corul mare al Catedralei din Iași a participat la Jubileul corurilor, care s-a celebrat la Roma pe 22 și 23 noiembrie 2025. Alături de toți participanții la acest eveniment, ne-am reînnoit bucuria de a-l sluji pe Dumnezeu și Biserica prin animarea cântării liturgice.
Am pornit din Iași, pe drumul pelerinilor speranței, spre Roma joi, pe data de 20 noiembrie, însoțiți de părintele dirijor Ștefan Simon și de părintele paroh Daniel Iacobuț. Sufletele noastre nutreau speranța că trecerea prin porțile sfinte ale celor patru Bazilici papale majore să sporească în noi credința profundă în Dumnezeu și dragostea față de cei din jurul nostru. Astfel, am plecat la drum spre centrul lumii catolice, care s-a transformat în final într-un un drum spre casă, spre întâlnirea cu frați din toate colțurile lumii, cu toții atrași de întâlnirea cu Domnul și de bucuria de a îi cânta. Sfânta Cecilia, ocrotitoarea muzicii bisericești, ne-a însoțit pe tot parcursul călătoriei. Imaginea ei blândă și gingașă, învăluită într-o credință fără margini, ne-a animat glasurile și sufletele.
Roma, îmbrăcată în sărbătoare tocmai pentru că era împodobită cu suflete luminoase și binevoitoare, ne-a întâmpinat de la primul pas și ne-a condus pe drumul apostolilor și al sfinților. Din Bazilica „Santa Maria Maggiore”, dedicată Fecioarei Maria și renumită pentru mozaicurile sale străvechi, icoana Sfintei Fecioare Maria ne-a cuprins pe toți într-o îmbrățișare maternă, așternând asupra noastră căldura iubirii ei. În muzeele Vaticanului, o avalanșă de frumusețe și de credință puternică izvora din miile de tablouri ale pictorilor, din frescele care îți tăiau răsuflarea, din sculpturile care toate împreună preamăresc minunile lui Dumnezeu.
Vineri, 21 noiembrie, pașii ne-au condus apoi spre Bazilica San Pietro. Purtând în mâini crucea pelerinilor speranței, am parcurs, încărcați de emoție și credință, în rugăciune și în cântec, drumul spre Poarta Sfântă. În centrul bisericii, mormântul Sfântului Apostol Petru ne-a oferit câteva momente de pace, liniște și totodată un loc de odihnă pentru sufletele noastre de pelerini osteniți. Apoi am pornit în ascensiune spre cupola Bazilicii unde de la aproximativ 100 de metri am admirat, prin perdeaua de stropi binecuvântați, frumusețea Romei.
Sâmbătă, 22 noiembrie, Bazilica San Paolo fuori le Mura, ridicată peste mormântul Sfântului Apostol Paul, ne-a condus apoi, prin poarta sfântă, către o atmosferă plină de pace, unde puterea credinței Sfântului Paul zugrăvită pe pereții Bazilicii ne-a reamintit că pasiunea pentru Domnul rupe toate lanțurile, atât cele fizice, cât și cele interioare. Nu în ultimul rând, Bazilica San Giovanni in Laterano, „mama și capul tuturor bisericilor”, unde se afla catedra Episcopului Romei, ne-a condus, prin poarta sfântă, către o lume a creștinătății încă de la începuturile secolului al IV-lea și care îi primește neîncetat pe creștini cu brațele deschise.
Ziua de sâmbătă, 22 noiembrie, a culminat cu vizita la Bazilica Sfânta Cecilia din Trastevere. Acolo am avut bucuria de a participa alături de călugărițele benedictine și de comunitate la cântarea rugăciunii vesperelor prezidată de binecunoscutul compozitor Mons. Marco Frisina și apoi la Sfânta Liturghie de hram, prezidată de Cardinalul Gualtiero Bassetti, titular al acestei Bazilici. Liturghia, animată de Corul Capelei Sixtine, a avut un moment foarte emoționant: binecuvântarea celor mai mici membri ai corului care animă celebrările papale, care au intrat astfel în rândul „Pueri cantores”.
Pelerinajul nostru ne-a condus apoi, duminică, 23 noiembrie 2025, la Sfânta Liturghie din Piața San Pietro, celebrată de Papa Leon al XIV-lea. Și da, aici am simțit că am ajuns acasă. Soarele blând ne-a învăluit, atât pe noi, pelerinii din Iași, cât și pe toți pelerinii adunați din diferite colțuri ale lumii: pe familia din Republica Democrată Timorul de Est, o țară din sud-estul Asiei, care, împreună cu bebelușul lor, au venit la Roma arborând cu mândrie steagul lor național, pe familia din Malaiezia care, împreună cu băiețelul lor de aproximativ 2 ani, au participat cu smerenie la Sfânta Liturghie, pe familiile din Ucraina care l-au rugat pe Sfântul Părinte să se roage pentru ei. Toți cei aproximativ 60.000 de pelerini din piață au format un imens cor care au cântat împreună, animând Sfânta Liturghie.
„Dragi coriști și muzicieni”, ne-a spus Sfântul Părinte, „voi celebrați astăzi jubileul vostru și îi mulțumiți Domnului pentru că v-a acordat darul și harul de a-l sluji oferindu-vă glasurile și talentele pentru gloria sa și edificarea spirituală a fraților. Îndatorirea voastră este aceea de a-i implica în preamărirea lui Dumnezeu și de a-i face părtași tot mai mult la acțiunea liturgică prin intermediul cântării. Astăzi, voi vă exprimați pe deplin acel iubilum al vostru, exultanța voastră care se naște dintr-o inimă inundată de bucuria harului.” Mesajul Sfântului Părinte a reamintit astfel misiunea pe care o avem, și anume de a ne înălța glasurile sau sunetele instrumentelor muzicale spre Domnul, astfel încât această muzică să îi conducă pe credincioși pe calea către Domnul.
Pacea care a cuprins, după predica Sfântului Părinte, întreaga suflare din piață, cele câteva minute de liniște perfectă ne-au conectat pe toți, unii cu alții, și împreună cu Dumnezeu. Această frumusețe și armonie au rămas adânc zugrăvite în sufletele celor prezenți. Iar apoi glasurile reunite în cântarea prin care l-am preamărit pe Domnul au rămas și ele amintiri vii ale unei trăiri profunde de comuniune.
După Sfânta Liturghie din Piața San Pietro nu am putut părăsi Roma fără să participăm la Sfânta Liturghie a comunității române de la San Vitale, comunitate păstorită de Mons. Isidor Iacovici. După Sfânta Liturghie am oferit tuturor celor prezenți un mic concert. Aici, în fața comunității de români, dar și în prezența preoților și persoanelor consacrate, în prezența ambasadorului României pe lângă Vatican, trei coruri reunite, corul mare al Catedralei din Iași, corul parohiei „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava și corul parohiei „Sacre Coeur” din București, și-au împreunat glasurile și au înălțat Domnului cântare de laudă. Concertul s-a încheiat printr-un program minunat de colinde oferit de corul „Bunavestire – Francisc Hubic” al Eparhiei greco-catolice de Oradea. Mulțumim Domnului pentru darul de a parcurge acest drum de credință, menit să zidească în noi credința, speranța și iubirea, care a întărit legăturile dintre noi și ne-a reamintit că iubirea Domnului învinge mereu. (Carmen Schipor pentru Ercis.ro)
