Cardinalul Parolin: Războaiele preventive riscă să incendieze lumea
04.03.2026, Vatican (Catholica) - „Această erodare a dreptului internațional este cu adevărat îngrijorătoare: justiția a cedat locul forței; forța legii a fost înlocuită de legea forței.” Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, a vorbit miercuri pentru Vatican News despre războiul în curs din Orientul Mijlociu. În interviul următor, și-a exprimat îngrijorarea că „un multipolarism marcat de primatul puterii și de autoreferențialitate se instalează în mod periculos”.
– Eminența voastră, cum trăiți aceste ore dramatice?
– Cu mare tristețe, pentru că popoarele din Orientul Mijlociu – inclusiv comunitățile creștine deja fragile – au fost scufundate încă o dată în oroarea războiului, care sfărâmă brutal vieți umane, aduce distrugere și antrenează națiuni întregi în spirale de violență cu rezultate incerte. Duminică, la Angelus, Papa a vorbit despre o „tragedie de proporții enorme” și despre riscul unui „abis ireparabil”. Acestea sunt cuvinte mai mult decât elocvente pentru a descrie momentul prin care trecem.
– Ce credeți despre atacul SUA și al Israelului asupra Iranului?
– Cred că pacea și securitatea trebuie cultivate și urmărite prin posibilitățile oferite de diplomație, în special de diplomația exercitată în cadrul organismelor multilaterale, unde statele au posibilitatea de a soluționa conflictele într-un mod fără vărsare de sânge și mai corect. După cel de-al Doilea Război Mondial, care a provocat aproximativ 60 de milioane de morți, părinții fondatori, prin crearea Organizației Națiunilor Unite, au dorit să îi scutească pe copiii lor de ororile pe care ei înșiși le-au trăit. Din acest motiv, în Carta ONU, ei au încercat să ofere orientări clare privind gestionarea conflictelor. Astăzi, aceste eforturi par să fi fost anulate. Nu numai atât, dar, așa cum Papa a amintit corpului diplomatic la începutul anului, „diplomația care promovează dialogul și caută consensul între toți este înlocuită de o diplomație a forței, a indivizilor sau a grupurilor de aliați”, iar oamenii cred că pacea poate fi urmărită „prin intermediul armelor”.
Atunci când vorbim despre cauzele unui război, este complex să determinăm cine are dreptate și cine nu. Ceea ce este sigur, însă, este că războiul va produce întotdeauna victime și distrugeri, precum și efecte devastatoare asupra civililor. Din acest motiv, Sfântul Scaun preferă să reamintească necesitatea de a utiliza toate instrumentele oferite de diplomație pentru a rezolva disputele dintre state. Istoria ne-a învățat deja că numai politica – prin munca grea de negociere și atenția acordată echilibrului intereselor – poate crește încrederea între popoare, promova dezvoltarea și menține pacea.
– Justificarea atacului a fost prevenirea producției de noi rachete – pe scurt, un „război preventiv”.
– După cum se menționează în Carta ONU, recurgerea la forță trebuie să fie considerată doar ca ultima și cea mai gravă soluție, după ce au fost utilizate toate instrumentele dialogului politic și diplomatic, după evaluarea atentă a limitelor necesității și proporționalității, pe baza unei verificări riguroase și a unor motive bine întemeiate și întotdeauna în cadrul guvernanței multilaterale. Dacă statelor li s-ar recunoaște dreptul la „război preventiv”, în funcție de propriile criterii și fără un cadru juridic supranațional, întreaga lume ar risca să fie cuprinsă de flăcări. Această erodare a dreptului internațional este cu adevărat îngrijorătoare: justiția a cedat locul forței; forța legii a fost înlocuită de legea forței, cu convingerea că pacea poate apărea numai după anihilarea inamicului.
– Ce greutate au demonstrațiile masive de stradă din ultimele săptămâni, care au fost reprimate sângeros în Iran? Pot fi uitate?
– Cu siguranță că nu; și acesta a fost un motiv de profundă îngrijorare. Aspirațiile popoarelor trebuie să fie luate în considerare și garantate în cadrul juridic al unei societăți care asigură că fiecare își poate exprima liber și public ideile – iar acest lucru se aplică și dragului popor iranian. În același timp, ne putem întreba dacă cineva crede cu adevărat că soluția poate veni prin lansarea de rachete și bombe.
– De ce dreptul internațional și diplomația cunosc astăzi un asemenea punct de declin?
– Ceea ce s-a pierdut este conștientizarea faptului că binele comun este cu adevărat în beneficiul tuturor – adică binele celuilalt este și un bine pentru mine și, prin urmare, dreptatea, prosperitatea și securitatea sunt realizate în măsura în care toți pot beneficia de ele. Acest principiu stă la baza creării sistemului multilateral și a unui proiect îndrăzneț precum Uniunea Europeană. Această conștiință a slăbit, iar odată cu ea a crescut apetitul pentru propriile interese. Acest lucru are și o altă consecință: sistemul diplomației multilaterale în relațiile dintre state trece printr-o criză profundă, printre altele din cauza neîncrederii statelor față de constrângerile juridice care le limitează acțiunea. O astfel de atitudine reprezintă cealaltă față a voinței de putere: dorința de a acționa liber, de a impune altora propria ordine, evitând munca dramatică, dar nobilă, a politicii, alcătuită din discuții, negocieri, avantaje pentru sine și concesii pentru alții. Un multipolarism marcat de primatul puterii și de autoreferențialitate se instalează în mod periculos.
Din păcate, principii precum autodeterminarea popoarelor, suveranitatea teritorială și regulile care guvernează războiul însuși (ius in bello) sunt repuse în discuție. Întregul corpus de drept internațional construit în domenii precum dezarmarea, cooperarea pentru dezvoltare, respectarea drepturilor fundamentale, proprietatea intelectuală, comerțul și tranzitul este pus sub semnul întrebării și treptat pus deoparte. Și, mai presus de toate, pare să se fi pierdut din vedere ceea ce scria Immanuel Kant în 1795: „O încălcare a dreptului într-o parte a lumii este resimțită în toate părțile”. Chiar mai gravă, în anumite privințe, este invocarea dreptului internațional în funcție de propria conveniență.
– La ce vă referiți?
– Mă refer la faptul că există cazuri în care comunitatea internațională este indignată și se mobilizează, și cazuri în care nu o face – sau o face mult mai slab – dând astfel impresia că există încălcări ale dreptului care trebuie pedepsite și altele care trebuie tolerate, victime civile care trebuie jelite și altele care trebuie considerate „daune colaterale”. Nu există morți de clasa întâi și de clasa a doua, nici oameni care au mai mult drept la viață decât alții doar pentru că s-au născut pe un continent și nu pe altul sau într-o anumită țară. Aș dori să reamintesc importanța dreptului umanitar internațional, a cărui respectare nu poate depinde de circumstanțe sau de interese militare și strategice. Sfântul Scaun își reiterează cu fermitate condamnarea oricărei forme de implicare a civililor și a structurilor civile – cum ar fi case, școli, spitale și lăcașuri de cult – în operațiuni militare și solicită ca principiul inviolabilității demnității umane și al sacralității vieții să fie întotdeauna protejat.
– Ce perspective pe termen scurt vedeți pentru această nouă criză?
– Sper și mă rog ca apelul la responsabilitate pe care Papa Leon al XIV-lea l-a adresat duminică să fie luat în seamă și să străpungă inimile celor care iau decizii. Sper că zgomotul armelor va înceta curând și că ne vom putea întoarce la negocieri. Nu trebuie să golim negocierile de sensul lor: este esențial să acordăm timpul necesar pentru ca acestea să ajungă la rezultate concrete, lucrând cu răbdare și determinare. În plus, trebuie să recunoaștem că ordinea internațională s-a schimbat profund față de cea concepută acum optzeci de ani, odată cu înființarea ONU. Fără nostalgia trecutului, este necesar să rezistăm oricărei delegitimări a instituțiilor internaționale și să promovăm consolidarea normelor supranaționale care ajută statele să rezolve disputele în mod pașnic, prin diplomație și politică.
– Ce speranță există în fața tuturor acestor lucruri?
– Creștinii speră pentru că au încredere în Dumnezeu făcut om, care, în Ghetsimani, i-a poruncit lui Petru să își pună sabia înapoi în teacă și care, pe Cruce, a trăit în mod direct oroarea violenței oarbe și fără sens. Ei speră, de asemenea, pentru că, în ciuda războaielor, a distrugerilor, a incertitudinilor și a unui sentiment larg de dezorientare, din multe părți ale lumii continuă să se ridice voci care cer pace și dreptate. Popoarele noastre cer pace! Acest apel ar trebui să îi cutremure pe cei care conduc națiunile și pe toți cei care lucrează în contextul relațiilor internaționale, îndemnându-i să își multiplice eforturile pentru pace.
