Avanpremiera filmului documentar „Cazul Martin Benedict. Credința interzisă”

26.06.2026, Vatican (Catholica) - Filmoteca Vaticană a găzduit, la 25 iunie 2026, avanpremiera absolută a documentarului biografic „Dosarul Benedict. Credința interzisă”, eveniment organizat de SIGNIS România – Asociația Catolică pentru Comunicare, în colaborare cu Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Dicasterul pentru Comunicare.
Manifestarea s-a bucurat de prezența unui public larg, din mediul instituțional și cel religios, dornic să cunoască profilul complex al medicului și călugărului franciscan conventual român Martin Benedict, declarat oficial Venerabil de către Papa Francisc, la 17 decembrie 2022. Momentul marchează apropierea celei de-a 40-a aniversări a trecerii la cele veșnice a Venerabilului Martin Benedict (12 iulie 1986). Desfășurarea avanpremierei în prestigiosul spațiu al Filmotecii Vaticane a conferit o valoare aparte evenimentului: pentru prima dată un documentar biografic dedicat unui mărturisitor român al credinței, care a luptat împotriva asupririi regimului comunist, a fost prezentat în inima Cetății Vaticanului.
Printre cei care au evocat mărturia de viață a lui Martin Benedict, personalitate extraordinară care aparține deopotrivă istoriei poporului român și conștiinței europene, s-au numărat: ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, George Bologan; Claudia di Giovanni, responsabil al Filmotecii Vaticane; pr. Igor Salmič, Vicar general al Ordinului Fraților Minori Conventuali; pr. Silvestru Bejan OFMConv, moderatorul evenimentului; pr. Eusebio Bejan OFMConv, vicepostulator al cauzei de beatificare a lui Martin Benedict; pr. Francisc Ungureanu, președintele SIGNIS România, și regizoarea Adriana Răcășan, producătoarea documentarului și președinta Cinema Desk a SIGNIS World.
În discursul său, ambasadorul George Bologan, a apreciat că publicul nu se reunește doar pentru a viziona un film, ci pentru a asculta o mărturie. Într-o epocă în care regimul comunist privea credința nu ca pe o dimensiune legitimă a persoanei, ci ca pe o amenințare, Martin Benedict nu a ales calea conflictului public, ci pe aceea, mai tăcută și mai grea, a fidelității: devine medic și slujește bolnavilor, păstrând în inimă vocația sacerdotală. În el, medicina și preoția nu sunt două drumuri separate – reprezintă un singur răspuns pentru protejarea demnității persoanei. Referindu-se la titlul filmului, „Credința interzisă”, ambasadorul a evidențiat paradoxul tragic pe care acesta îl rezumă: „Se poate interzice o adunare. Se poate închide o școală. Se poate supraveghea o persoană. Dar credința, atunci când este înrădăcinată în conștiința, nu se lasă ștearsă prin decret”.
De asemenea, a evidențiat că vizionarea acestei mărturii în Cetatea Vaticanului are o semnificație profundă: ea recunoaște legătura dintre istoria poporului român și istoria universală a Bisericii și afirmă că suferința trăită la periferiile geografice ale Europei aparține inimii memoriei europene. Diplomația, în sensul ei cel mai înalt, a observat el, nu privește doar raporturile dintre state, ci și capacitatea de a face să se întâlnească memorii, culturi și conștiință – un asemenea eveniment creează un spațiu în care povestea unui om devine punte între popoare.
