Cardinalul Brislin: Progresul uman trebuie să slujească demnitatea și binele comun
27.06.2026, Vatican (Catholica) - Cardinalul Stephen Brislin, Arhiepiscop de Johannesburg, în Africa de Sud, a deschis cea de-a treia sesiune a Consistoriului Extraordinar invitându-i pe Cardinali să reflecteze asupra modului în care umanitatea își „construiește” viitorul într-o epocă marcată de puterea tehnologică. Vorbind pe tema „A construi pentru binele comun: șantierele timpului nostru”, Cardinalul Brislin s-a concentrat asupra relației dintre introducerea și concluzia enciclicei Magnifica humanitas a Papei Leon al XIV-lea.
A spus că cele două secțiuni revelează cadrul teologic al întregului document: paginile de deschidere ridică „întrebări cruciale” despre modul în care umanitatea își modelează viitorul, în timp ce concluzia arată cum aceste întrebări își găsesc un răspuns creștin în virtuțile teologale trăite în istorie și susținute de rugăciune. Cardinalul a remarcat că enciclica începe cu o comparație între Babel și Ierusalim. Ambele orașe, a spus el, evocă un efort uman comun, deoarece în ambele oamenii construiesc împreună. Întrebarea decisivă, însă, este direcția acelei construcții.
Babelul, a explicat el, se întoarce asupra lui însuși și transformă inteligența umană într-un proiect de autosuficiență, arătând că unitatea căutată fără Dumnezeu duce la fragmentare și dezintegrare. Ierusalimul, dimpotrivă, indică un efort în care inteligența umană, pusă în slujba lui Dumnezeu, devine capabilă să promoveze demnitatea fiecărei persoane. Cardinalul Brislin a spus că această comparație ridică o întrebare centrală pentru epoca actuală: ce formă ia efortul uman atunci când are acces la instrumente tot mai puternice? Întrebarea privește inteligența artificială și noile tehnologii, dar și problema mai largă a măsurii în care progresul tehnic este însoțit de responsabilitate sau dacă expune oamenii la noi forme de excludere.
Din acest motiv, a spus el, Magnifica humanitas îi invită pe toți să fie atenți la modul în care construim împreună. Instrumentele tehnice nu sunt niciodată neutre, ci sunt integrate în procese politice, economice, sociale și educaționale care modelează calitatea vieții comune. Pentru credincioși, acest apel îmbracă forma sinodalității. Cardinalul Brislin a descris sinodalitatea ca urma concretă a comuniunii din care se naște și crește Biserica, permițând creștinilor să intre pe șantierul istoriei fără teamă. A spus că enciclica oferă o „gramatică a construcției” centrată pe patru elemente: dorință, limită, responsabilitate comună și discernământ.
Dorința umană de fericire trebuie salvgardată în adevăr, în timp ce recunoașterea limitelor ne reamintește că viața este un dar de primit și de ocrotit. Responsabilitatea comună, a continuat el, reflectă principiul subsidiarității: nimeni nu posedă întregul proiect și nimeni nu construiește singur. Discernământul, ghidat de doctrina socială a Bisericii, ajută la distingerea a ceea ce slujește persoana de ceea ce creează dependență sau excludere.
În concluzia enciclicei, a spus Cardinalul Brislin, această gramatică se împlinește prin credință, iubire, speranță și rugăciune. Credința recunoaște milostivirea lui Dumnezeu în istorie; caritatea își găsește izvorul în Euharistie; speranța susține construirea civilizației iubirii; iar rugăciunea deschide Biserica față de acțiunea Duhului Sfânt. Astfel, a concluzionat el, Magnifica humanitas încredințează Bisericii o responsabilitate specifică: să înfrunte luptele istoriei în modul său propriu și distinctiv, printr-o abordare sinodală înrădăcinată în virtuțile teologale și orientată spre slujirea persoanei umane.
