Tinerii, nesatisfăcuţi de budism, se convertesc la creştinism

14.06.2004, Phnom Penh (Catholica) - Pr. Mario Ghezzi este preot şi misionar în Cambodgia de patru ani şi paroh la Beng Tom Pun, o suburbie a capitalei. În acelaşi timp el este îndrumătorul spiritual al celor trei seminarişti cambodgieni care se pregătesc pentru preoţie. Agenţia AsiaNews.it a publicat un interesant interviu cu acest preot, pe care l-am preluat în întregime.

– Ce fel de Biserică aţi găsit în Cambodgia?

– O Biserică tânără în credinţa ei şi formată din tineri: majoritatea catolicilor cambodgieni sunt catolici. De exemplu la Liturghia ce o celebrez duminică am cam 200 de persoane. Doar vreo 15 sunt adulţi, ceilalţi sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani. Din aceştia, 100 sunt catecumeni.

– Ce impact are asupra vieţii pastorale predominanţa tinerilor?

– Biserica din Cambodgia este deschisă spre viitor şi este foarte entuziastă. Tinerii îşi trăiesc credinţa în Isus cu un puternic angajament. Decizia de a cere botezul şi de a deveni catolici îi pune în puternică contradicţie cu cultura budistă. De exemplu un tânăr ce s-a botezat recent, un tânăr plin de entuziasm, îmi povestea: „Când le-am spus de convertirea mea, prietenii mei de la universitate mi-au spus că sunt trădător de neam.” În mentalitatea cambodgiană, un khmer trebuie să fie neapărat budist. Dacă se converteşte, devine trădător de ţară.

Există desigur unele probleme între generaţii, un conflict cu cei mai în vârstă. Tinerii au acea fragilitate şi slăbiciune tipică tinereţii şi nu au în spate tradiţia şi maturitatea de credinţă a adulţilor. Oricum, aceasta stimulează într-un anume sens, tinerii asumându-şi responsabilităţi, inclusiv cea a formării lor. Catecumenatul durează aici trei ani. În fiecare duminică celebrăm Euharistia şi facem cateheză. Cel care nu este convins în adâncul inimii lui, nu este botezat.

– Cum ajung aceşti tineri la credinţă?

– Adesea din noroc: un prieten, o cunoştinţă, o întâlnire. Apoi mai este o şcoală. La Phnom Penh există o instituţie înfiinţată de un cuplu francez unde sunt două mii de copii salvaţi de la munca în depozitele de gunoaie ale oraşului. Unii dintre aceştia au auzit despre Isus, au devenit interesaţi de credinţă, şi au început să vină la biserică. Alţii i-au cunoscut pe misionari, de exemplu în taberele de refugiaţi. Caritatea creştină îi impresionează mult pe budişti.

– Cum trăiesc tinerii amintirea genocidului înfăptuit de Pol Pot?

– Nimeni nu vorbeşte despre aceasta. Nimeni, nici măcar adulţii. Rănile acestei drame sunt încă deschise şi nimeni nu vrea să abordeze subiectul.

– Ce anume îi încurajează pe tinerii budişti să devină interesaţi de Isus?

– Budismul nu are răspuns la toate întrebările fundamentale ale omului. Aici oamenii obişnuiesc să spună: „tot ce se întâmplă vine de la karma ta”. Totul este determinat de soartă. Tinerii nu acceptă însă această viziune fatidică. Creştinismul vorbeşte despre libertate şi responsabilitate, iar aceasta vine ca o putere eliberatoare pentru tineri. Budiştii care devin creştini trec printr-o adevărată revoluţie interioară. Oricum, fiecare convertire cred că este un mister. În noaptea de Paşti am botezat 12 catecumeni şi m-am întrebat: „De ce aceştia şi nu alţii?” Pentru mine ei sunt „peştii” prinşi de Duhul Sfânt. Un alt mister este pentru mine faptul că până în anii 1970 nu existau convertiri din rândul kmerilor; ele au apărut după 1990.

– Ce aspect al Evangheliei îi impresionează cel mai mult pe catecumeni?

– Iubirea şi iertarea creştină. Un tânăr mi-a spus: „când am auzit prima dată cum Isus a spălat picioarele Apostolilor la ultima cină, mi-am spus: iată iubirea adevărată, neegoistă, totală.” Iar o fată îmi zicea nu demult: „Pentru mine, semnul păcii de la Liturghie este un semn foarte semnificativ: fiecare îi priveşte pe ceilalţi ca pe nişte fraţi şi surori, şi se iartă unul pe altul.”