Arhivele Secrete vor publica dosarele prizonierilor de război
10.06.2004, Vatican (Catholica) - Arhivele Secrete ale Vaticanului vor publica în curând dosarele a milioane de prizonieri despre care Sfântul Scaun a adunat informaţii în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru a ajuta familiile şi pe cei dragi să îi caute. Documentele sunt strânse în două volume însumând 1.511 de pagini, intutulate „`Inter Arma Caritas`: Biroul de Informaţii al Vaticanului pentru prizonierii de război, instituit de Papa Pius al XII-lea (1939-1947)”, după cum se arată într-o declaraţie publicată marţi, 8 iunie 2004, de Biroul de Presă al Vaticanului.
Volumele vor fi publicate în această lună. În plus, au fost realizate 8 DVD-uri care reproduc imaginea fidelă a dosarelor originale, un total de peste 2,1 milioane nume de prizonieri. În februarie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a decis să facă informaţiile Biroului Vaticanului disponibile pentru cercetători. Istoricii vor avea acces la documentele originale din Vatican începând din 15 septembrie 2004, a anunţat Sfântul Scaun. Papa Pius al XII-lea a înfiinţat Biroul de Informaţii al Vaticanului pentru prizonierii de război în septembrie 1939. Biroul avea ca scop „să pună în contact familiile separate de conflict şi să răspundă la nenumăratele cereri privind refugiaţii şi cei dispăruţi, militari şi civili, victimele de război, şi să asigure asistenţa lor spirituală şi materială”, explică declaraţia Vaticanului. A fost „o muncă uriaşă de căutare de informaţii despre persoanele care au fost separate de război şi care sufereau din această cauză”, adaugă textul.
Biroul a fost coordonat de substitutul Secretariatului de Stat, Mons. Giovanni Battista Montini, viitorul Papă Paul al VI-lea. Director a fost Arhiepiscopul Alexander Evreinoff, născut în Rusia, asistat de Mons. Emilio Rossi. Biroul a fost închis în 31 octombrie 1947. Printre documentele păstrate despre prizonieri şi victimele de război sunt scrisori, telegrame, rapoarte ale delegaţilor apostolici care au vizitat lagărele de prizonieri răspândite în întreaga lume, şi relatări primite din partea ambasadelor. S-au păstrat de asemenea liste ale prizonierilor oferite de Crucea Roşie, liste de informaţii transmise de Radio Vatican, şi corespondenţe ale unor prizonieri sau alte persoane particulare.
