Programe de educare sexuală bazate pe ideea abstinenţei (II)
08.06.2004, Bucureşti (Catholica) - În ultimul număr al revistei „Dosar Provita Media” se găseşte publicat un interviu cu dl Bradley Mattes, director executiv al organizaţiei Life Issues Institute Inc. Amintim că Asociaţia pentru promovarea valorilor vieţii şi ale familiei „Provita Media” este prezentă pe Internet la adresa www.provita.ro. Am împărţit lungul şi interesantul interviu în două părţi. Astăzi a doua parte.
– Există literatură de specialitate privind educarea tinerilor în spiritul castităţii şi al abstinenţei până la căsătorie?
– Există programe ample bazate în principal pe valorile religioase, dar şi programe ale instituţiilor secularizate. Nu este nici o problemă în promovarea şi procurarea acestor informaţii. Problema este transmiterea acestor informaţii într-un mod eficace către tineri, utilizarea tuturor căilor, cum ar fi şcoala, pentru a ajunge la tineri.
– Care este rolul organizaţiilor neguvernamentale în această acţiune?
– Au un rol principal, desigur. Ele transmit tinerilor mesajul despre abstinenţă şi castitate.
– Care sunt problemele principale ale familiei americane?
– Familiile se confruntă cu faptul că bărbaţii adulţi de peste 20 sau chiar 30 de ani corup minore, de 12-13 ani. Acest lucru se întâmplă foarte-foarte des. Aceştia, de obicei, le duc să facă avort, când devin însărcinate, însă acest lucru înseamnă, din punct de vedere legal, un viol. Dacă te abţii de la relaţiile sexuale până la căsătorie, o mulţime de alte probleme dispar în adolescenţă, mă refer aici la bolile cu transmitere sexuală, problemele sociale ale relaţiilor distruse etc. Foarte multe dintre aceste probleme pur şi simplu nu există atunci când există abstinenţa sexuală.
– Există multe familii monoparentale în SUA?
– Pentru aceste familii, formate fie numai din mamă şi copii, fie numai din tată şi copii, există foarte multe subvenţii guvernamentale. Lor li se acordă hrană şi adăpost, asistenţă medicală gratuită şi multe alte lucruri. În America, o femeie face un avort foarte rar din motive materiale. De obicei, problemele sunt de natură sociale.
– Care credeţi că ar fi soluţiile la avort în România, care este o ţară săracă?
– În primul rând, mesajul abstinenţei sexuale ar putea ajuta. Dar se pare că o mulţime de femei căsătorite în România recurg la avort din motive economice. Ceea ce puteţi face este să le spuneţi că nu trebuie să-şi omoare copiii pentru a-şi rezolva problemele economice. Trebuie să le încurajăm cu resurse sau chiar o slujbă. Trebuie susţinute în aşa fel încât femeia să aleagă să salveze viaţa copilului ei. Nu trebuie s-o încurajăm să-şi omoare copilul, acest lucru nu-i rezolvă problema, ci îi creează noi şi noi probleme.
– Influenţa Bisericii scade sau creşte în SUA?
– Biserica a avut o influenţă foarte bună asupra tinerilor. Am văzut grupuri mari de tineri în biserici. Aceştia se adună la biserică pentru activităţi sociale, publice sau pentru rugăciune. Acesta este însă un singur aspect al activităţii în acest domeniu.
– În ce măsură feminismul mai este o ideologie la modă în SUA?
– Feminismul devine un lucru care ţine de trecut… Viaţa reală a femeii nu corespunde deloc ideilor feminismului. Femeile încep să respingă ideea de a-şi omorî copiii lor nenăscuţi pentru a-şi rezolva o problemă sau alta. Organizaţiile feministe sunt în dispute mari cu bărbaţii, unele organizaţii manifestă atitudini agresive anti-bărbaţi. Iar majoritatea femeilor înţeleg că acest lucru nu este real. Ele nu urăsc bărbaţii. Ele nu doresc acest lucru. Ele doresc să găsească un bărbat de care să se îndrăgostească, cu care să se căsătorească şi să aibă copii. Toate femeile îşi doresc acest lucru. Feminismul este contrar ceea ce există instinctiv în inima femeilor. Una din problemele importante ale organizaţiilor feministe este avortul şi lesbianismului. Multe femei sunt îngrozite de aceste idei şi nu doresc să devină membre ale unor organizaţii care promovează homosexualitatea.
