Mesagerul Sf. Anton – număr de sărbătoare
05.05.2004, Roman (Catholica) - Relicva Sfântului Anton se află de câteva zile pe teritoriul României, constituind un moment de mare sărbătoare pentru întreaga Biserică Catolică din România. Acest eveniment coincide cu o aniversare deosebită: 10 ani de apariţie în limba română a revistei „Messaggero di Sant`Antonio”, adică a „Mesagerului Sfântului Anton”. Revista apare de câţiva ani şi pe Internet, la adresa www.msa.cnet.ro.
Pe situl tocmai indicat găsiţi începând de astăzi publicat şi numărul special scos cu ocazia vizitei relicvei Sf. Anton şi a aniversării de 10 ani de la apariţia revistei. „Sfântul Anton vorbeşte limba română de 10 ani”, scrie pe coperta revistei. Din editorialul semnat de pr. Eugen Avarvarei, directorul redacţiei, aflăm că această revistă apare în mai multe limbi, ajunge în 150 de ţări, are 1.300.000 de abonaţi şi este citită de 4 milioane de oameni. Primul număr în limba italiană apărea în 1898 (în 1998 a fost sărbătorit cu mare fast centenarul apariţiei revistei), iar în română în 1994.
Răsfoind acest număr de sărbătoare vom găsi evident multe articole aniversare, semnate de nume mari precum pr. Luciano Bertazzo, directorul general al publicaţiei internaţionale; IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiul Apostolic în România; PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi; şi pr. Ion Ciuraru, provincialul Ordinului Franciscan Conventual din România. Găsim apoi articole semnate de unii din colaboratorii revistei: Romulus Rusan, Ana Blandiana, Adrian Popescu, dr. Fracisc Coşa. La mijlocul revistei, pr. Avarvarei face o scurtă istorie a revistei.
A doua parte a revistei este dedicată în principal pelerinajului în desfăşurare al relicvei Sf. Anton de Padova. Ne invită la pelerinaj articolele semnate de pr. Ciuraru şi de PS Gherghel. În paginile următoare, pr. Bertazzo semnează articolul „De la Padova în întreaga lume…”, în care, sărind peste secole cu fiecare paragraf, suntem conduşi pe firul istoric de la moartea Sf. Anton la Bazilica dedicată lui la Padova, şi în fine la pelerinajul pe care relicva sa îl face în întreaga lume. În fine, pe penultima pagină este publicat itinerariul relicvei, pe Dieceze şi Eparhii.
