Mesagerul Sfântului Anton – martie-aprilie 2004
01.04.2004, Roman (Catholica) - În lunile mai-iunie ale acestui an, bustul aurit şi relicvele Sfântului Anton de Padova vor veni în România. „Timp de două luni, vom trece prin 12 episcopii şi vom intra în peste 35 de biserici. Mai exact, pe data de 1 mai vom fi la Oradea şi vom dedica întreaga lună Transilvaniei; pe data de 1 iunie vom ajunge la Bucureşti, iar pe 8 iunie vom intra, prin Galaţi, în dieceza de Iaşi. Pelerinajul se va încheia la sfârşitul lunii iunie când vom ajunge la Arad, de unde Relicvia va pleca spre Padova. Pregătim deja pliante informative, afişe şi cărţi spirituale, pe care le veţi putea procura, în timp util, de la bisericile catedrale ale episcopiilor dumneavoastră”, se spune în numărul pe martie-aprilie al revistei Mesagerul Sfântului Anton.
Dossier-ul acestui număr, dedicat din nou Sfântului Anton, sub titlul „Evanghelia şi Caritatea”, ne propune patru articole: „Caritatea: dimensiune umană a devoţiunii antoniane”, semnat de Cezarina Adamescu; „Postul Paştelui şi convertirea”, semnat de pr. Eugen Avarvarei; „În ţara Sfântului Anton”, semnat de Adrian Popescu; şi Sfântul Anton de Padova – o nouă misiune”, semnat de Pr. Iosif Diac. La rubrica spiritualitate, pr. Jude Winkler, OFMConv, în articolul tradus de Sanda Georgescu, ne explică „Cum au ajuns Evangheliile la noi?”
În Pagina antoniană, pr. Anton Mărăndescu ne vorbeşte despre faptul că „Îndurarea lui Dumnezeu susţine întregul univers”, propunând un fragment din predica Sfântului Anton din duminica a XVI-a de după Rusalii. „Milostivirea lui Dumnezeu este omniprezentă. Chiar şi în infern, deoarece păcătosul nu este pedepsit în măsura în care ar fi meritat!”, afirmă Sfântul Anton. La rubrica Societate, sub genericul Sfatul medicului, dr. Francisc Coşa semnează un interesant material despre „Alimentaţia sănătoasă”. În Pagina tinerilor este dezbătută în acest număr problema predării religiei în şcoală. Revista poate fi citită online la adresa www.msa.cnet.ro.
