Arhiepiscopul George Guţiu la 80 de ani
30.03.2004, Cluj-Napoca (Catholica) - Astăzi, IPS George Guţiu aniversează 80 de ani de viaţă, peste jumătate din aceşti ani trăindu-i sub regimul comunist, fie în închisoare, fie într-o libertate relativă. Din august 2002, IPS George este Arhiepiscop emerit, odată cu instalarea ca Episcop de Cluj-Gherla, în locul său, a PS Florentin Crihălmeanu.
George Guţiu s-a născut la 30 martie 1924, în satul Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş. După examenul de bacalaureat, a urmat Academia de Teologie „Sfânta Treime” din Blaj, în iunie 1948 promovând şi examenul de licenţă. Deşi abia se publicase Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 de trecere a Bisericii Române Unite în ilegalitate, la 8 decembrie acelaşi an a fost hirotonit preot, la cerere, de către IPS Alexandru Cisar, Arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti. La 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin şi anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti, până la 15 februarie 1952, când, trimis în judecată, a fost condamnat de către Tribunalul Militar, secţia a II-a Bucureşti, prin sentinţa nr. 104 din 20 februarie 1952, la muncă silnică pe viată. Detenţia a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din ţară: Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla, fiind eliberat abia la 4 august 1964.
După eliberare, s-a distins în activitatea bisericească, în mod deosebit în calitate de colaborator al Mitropolitului Dr. Alexandru Todea. La 3 martie 1990, pr. George Guţiu a fost numit Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, iar la 17 iunie 1990 a fost consacrat Arhiereu. În funcţia de păstor a fost asistat din 1997 de PS Florentin Crihălmeanu, care i-a şi urmat pe scaunul de Cluj-Gherla. Vă invităm la rugăciune pentru IPS George Guţiu, în acest minunat moment aniversar.
