În Joia Mare vom avea un nou document despre Euharistie?
16.03.2004, Londra (Catholica) - Publicaţia londoneză „Catholic Herald” afirmă că mult aşteptatul document al Vaticanului despre Euharistie va veni la 8 aprilie, în Joia Mare. Informaţia nu are însă pentru moment nici o acoperire oficială.
În documentul „Ecclesia de Eucharistia”, Papa Ioan Paul al II-lea îşi declara mâhnirea relativ la „abuzurile care contribuie la întunecarea dreptei credinţe şi a învăţăturii catolice privind acest admirabil sacrament”. Pentru aceasta, Papa spune în document: „am cerut Congregaţiilor competente din Curia Romană să pregătească un document mai specific, cu aspecte şi de ordin juridic, pe această temă de mare importanţă”. Acest document se spera să apară imediat, la maxim câteva luni diferenţă. A trecut însă un an şi nimic. Întârzierea pare a veni din cauza opiniilor diferite care există în Vatican asupra unor teme mai delicate.
În luna septembrie a anului trecut un proiect al acestui document a ajuns în mâinile presei, provocând mare scandal prin prevederile conservatoare din document. Au apărut apoi dezminţirile, iar acum Catholic Herald afirmă că s-a ajuns la un document final, mult mai moderat şi mai simplificat, ce a fost deja aprobat de Papa şi acum este în proces de traducere din latină. Publicaţia londoneză dezvăluie şi unele posibile noi prevederi ale documentului, dar nimic nu este cert încă.
