America se pregăteşte pentru „Patima lui Cristos”
20.02.2004, Washington (Catholica) - Creştinii din SUA sunt în mare agitaţie, în aşteptarea lansării filmului „The Passion of Christ”. Parohiile au rezervat mii de bilete pentru grupuri de credincioşi. Biserica Catolică şi cele Protestante au primit filmul cu braţele deschise, ducându-se campanii cu materiale gratuite de promovare a filmului: oamenii sunt invitaţi să vadă filmul în speranţa că credinţa lor nu va mai fi la fel după aceea.
Distribuitorul internaţional al filmului, „Newmarket Film Group” a anunţat acum două zile că filmul va fi vizionat miercurea viitoare pe 4000 de ecrane în loc de cele 2500 anunţate iniţial. În total, în Miercurea Cenuşii filmul va rula în 2500 de cinematografe doar în Statele Unite. Directorul de la Newmarket a declarat că „Am primit numeroase cereri de la lanţurile de cinematografe să le oferim patru copii ale filmului în loc de două. Estimează că vor fi foarte mulţi la premieră şi vor să facă faţă evenimentului.”
Astfel, filmul despre Patima lui Cristos atinge cotele de audienţă ale unora dintre cele mai mari filme ale Hollywood-ului. Pentru a ne face o idee, iată în câte cinematografe au fost lansate simultan ultimele mari producţii: „Master & Commander” cu Russel Crowe, în 3101 cinematografe; „Ultimul Samurai” cu Tom Cruise, în 2908; iar recordul îl are „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”, lansat simultan în 3703 de cinematografe din SUA. Iar acum „Passion” are asigurate 2500 de cinematografe.
Şi „Passion” ar putea să fie tot mai cerut în următoarele zile, apreciază Barney, „în special după excelentul interviu cu Diane Sawyer”. Apariţia lui Mel Gibson la ABC News a fost urmărită de 17 milioane de spectatori, depăşind ca interes interviul cu Michael Jackson difuzat în decembrie. Filmul a costat 25 de milioane de dolari. Pentru prima oară în istorie, cele mai multe bilete au fost vândute prin grupuri, de regulă organizate de Biserică. Cu două săptămâni înainte de difuzare, mai multe cinematografe au epuizat deja biletele.
Directorul de la Icon Entertainment International, Bruce Davey, s-a declarat bucuros de interesul Bisericii. „Toate Bisericile se înghesuie la acest film. Pe ce altă reclamă mai bună te-ai putea baza decât pe cea de la spectatori?! Toţi vor să vadă filmul, şi apoi ei vor invita restul lumii la film.” Berney afirmă că nu doar cei din mediul bisericesc vor să vadă filmul: „Este o producţie adresată publicului larg, contrar la ce spun unii. Nu ne facem griji că nu vor fi spectatori.”
Mai multe cinematrografe şi-au anunţat intenţia de a transmite filmul nu doar miercuri, ci şi noaptea de miercuri spre joi. Un cinematograf din Plano, Texas, a anunţat că filmul va rula simultan în cele 20 de săli ale sale. Iar proiecţia va fi repetată în continuu pentru o zi. Şi alte cinematografe din diverse locuri ale Americii au anunţat că vor difuza filmul o zi întreagă.
