Casa lui Dumnezeu şi poarta cerului

17.02.2004, Bucureşti (Catholica) - În vederea aniversării a 120 de ani de la sfinţirea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti, Anca Mărtinaş i-a luat un interviu actualului paroh al Catedralei, pr. Eugen Bortoş. Acest interviu a apărut în numărul special al „Actualităţii creştine” şi pe situl ARCB.ro. Reproducem în continuare câteva fragmente.

– Sunteţi al 10-lea paroh din istoria de 120 de ani a Catedralei „Sfântul Iosif” şi conduceţi această parohie de 19 ani. Ce calităţi v-au ajutat să faceţi faţă vreme de aproape două decenii acestei misiuni?
– Căutând un răspuns la această întrebare am consultat lista parohilor Catedralei şi durata misiunii lor. Am văzut că Mons. Canonic Carol Auner a fost paroh 21 de ani (1911-1932), Mons. Canonic Joseph Schubert a fost paroh 19 ani (1932-1951), iar Pr. Emil Kendelbacher a fost paroh 20 de ani (1960-1980). Deci candidez pe lista celor mai longevivi parohi ai Catedralei. Dacă este vorba de calităţi personale, Arhiepiscopul nostru Ioan Robu, colaboratorii mei mai vechi şi cei actuali ca şi toţi cei care mă cunosc, ar putea menţiona la mine mai ales defecte decât calităţi. Şi sunt conştient de aceste defecte. Ca să răspund totuşi la întrebare , aş aminti dorinţa mea de a colabora cu adevăratul „paroh” al Catedralei – Arhiepiscopul, dorinţa de a-mi face cât mai bine datoria, implorând ajutorul lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfintei Fecioare Maria şi căutarea împlinirii voinţei lui Dumnezeu, căci totul în viaţa noastră este har şi El are un plan cu fiecare dintre noi. Nu aş fi fost aici dacă Dumnezeu nu ar fi voit.

– Pe 15 februarie se împlinesc 120 de ani de la consacrarea şi inaugurarea catedralei romano-catolice de Bucureşti. Dacă ar fi să descrieţi acest lăcaş de cult printr-o metaforă, cum i-aţi spune?
– Mărturisesc că nu-mi place expresia „lăcaş de cult”. Catedrala noastră este mult mai mult, iar ca metaforă aş folosi cuvintele Patriarhului Iacob din Geneză: „Aceasta este casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului” (Gen 28,17)

– Ce anume face să fie atât de fascinantă Catedrala „Sfântul Iosif”? De ce-i trece pragul atâta lume (indiferent de confesiune) şi de ce se simt oamenii acasă în acest spaţiu?
– Îmi amintesc din anii de liceu făcuţi în Seminarul din Iaşi, că profesorul nostru de limba română ne spunea că el ştia de la profesorul Raşcu de la Seminarul din Bucureşti că Eminescu, în ultimii ani ai vieţii, venea adesea şi se ruga în Catedrala „Sfântul Iosif”. Apoi cât de frumos vorbeşte în jurnalul său scriitorul şi preotul ortodox Gala Galaction despre celebrările din Catedrală, mai ales cele din săptămâna sfântă, în timpul păstoririi Arhiepiscopului Alexandru Cisar. Catedrala este „fascinantă” datorită stilului ei de construcţie, a atmosferei mistice din ea, şi cred că şi datorită faptului că este deschisă de la orele 6 dimineaţa până la 8 seara. Practic, pe durata întregii zile, cei care doresc, pot păşi înăuntru pentru a se ruga. Aş menţiona de asemenea solemnitatea şi demnitatea celebrărilor, începând cu Sfânta Liturghie de dimineaţă şi culminând cu Sfintele Liturghii pontificale, cu toată splendoarea lor.

– Ce-i uraţi Catedralei „Sfântul Iosif” la aniversarea celor 120 de ani?
– Catedrala are acum 120 de ani. în decursul acestei perioade au fost două războaie mondiale. Mai ales al doilea, din cauza bombardamentelor, i-a pricinuit multe distrugeri. Să nu uităm apoi marile cutremure de pământ care au afectat structura clădirii şi ornamentaţia Catedralei. Doresc să mă rog să fie vremuri paşnice şi liniştite, ca şi urmaşii urmaşilor noştri să simtă în această sfântă Catedrală ceea ce simţim noi acum, la începutul mileniului al 3-lea după Cristos. In şi prin această Catedrală cât mai mulţi oameni să-l cunoască pe Mântuitorul, să-l slujească pe Tatăl Ceresc şi să obţină multe haruri prin rugăciune pătrunsă de credinţă, împlinindu-şi menirea de copii ai lui Dumnezeu şi de moştenitori ai împărăţiei Cerurilor.