Actele umanitare nu trebuie să fie implicate în conflicte
10.12.2003, Vatican (Catholica) - Astăzi a fost dat publicităţii textul intervenţiei Arhiepiscopului Silvano Tomasi, Observator Permanent al Sfântului Scaun pe lângă Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi pe lângă alte organizaţii internaţionale din Ginevra, în cadrul celei de a XXVIII-a Conferinţă Internaţională a Crucii Roşii şi a Lunii Roşii, care a avut loc în 2-6 decembrie. Mons. Tomasi a afirmat că această conferinţă „are loc într-un moment marcat de zgomot de război şi de o explozie de atacuri teroriste atât de mari, de neimaginat până acum. Sunt de-acum milioane de victime civile ale războaielor transmise de mass-media şi ale războaielor uitate şi ale consecinţelor lor distructive. De fapt, unele state şi alţi agenţi nestatali caută să profite de disperarea sărăciei endemice şi de extrema inegalitate socială pentru a favoriza prin violenţă interesele lor private”.
„Unele guverne se încăpăţânează să accepte mecanisme efective de control, în timp ce opinia publică pare să se fi obişnuit cu violarea dreptului umanitar, ca şi cum spectacolul dureros al nenumăratelor victime ar duce la resemnarea în loc să suscite o reacţie capabilă să influenţeze alegerile politice şi militare greşite”. Mons. Tomasi a subliniat că „Sfântul Scaun consideră dreptul umanitar internaţional un instrument de neînlocuit şi care nu poate fi negociat” şi „va continua să promoveze iniţiative potrivite cu caracter interreligios pentru a apăra demnitatea umană în timpul conflictelor armate şi pentru a promova respectarea dreptului umanitar internaţional, prin reţeaua largă de instituţii educative ale Bisericii Catolice”.
Arhiepiscopul Tomasi a scos în evidenţă şi faptul că „atacurile violente împotriva personalului organizaţiilor umanitare, care cu generozitate slujeşte în teritoriile implicate în conflicte şi în particular recentele atacuri mortale împotriva Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, sunt un semn trist şi elocvent al dispreţuirii dreptului umanitar”. Observatorul Permanent al Sfântului Scaun a încheiat intervenţia sa afirmând că „Crucea Roşi şi Luna Roşie pot conta pe sprijinul Bisericii Catolice. Colaborarea cu instituţiile religioase şi cu comunităţile confesionale face mai eficientă acţiunea umanitară”.
