Primul interviu acordat de Episcopul Cornel Damian

08.12.2003, Bucureşti (Catholica) - Situl ARCB.ro al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti a publicat ieri un interviu cu Mons. Cornel Damian, în chiar preziua consacrării sale ca Episcop în Catedrala Sf. Iosif. Interviul i-a fost luat de dna Marina Fara. Reproducem în continuare câteva fragmente din interviu.

– Excelenţă, sunteţi protagonistul unui eveniment unic în istoria Arhidiecezei de Bucureşti: numirea unui Episcop auxiliar. Comentariul pe care vi-l solicităm mai întâi este de natura dreptului canonic – disciplină în care v-aţi specializat – şi de natură pastorală, ţinând cont de complexitatea realităţilor acestei Biserici locale.
– Numirea unui Episcop auxiliar este un fapt obişnuit în Biserica Romano-Catolică. Ne amintim că un astfel de eveniment s-a petrecut relativ recent, în decembrie 1999, când Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Monseniorul Aurel Percă Episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi. De altfel, Codul de Drept Canonic prevede că atunci când nevoile pastorale ale diecezei reclamă aceasta, poate avea loc, la cererea Episcopului diecezan, numirea unuia sau mai multor Episcopi auxiliari. Episcopul auxiliar, care nu se bucură de dreptul de succesiune, îl ajută pe Episcopul diecezan în păstorirea diecezei. Totodată, conform canoanelor, Episcopul diecezan se consultă cu Episcopul auxiliar cu privire la problemele de importanţă majoră, mai ales cele de natură pastorală. Deoarece Episcopul auxiliar este chemat să participe la grija pastorală a Episcopului diecezan, el îşi va exercita misiunea în aşa fel încât să fie unit cu Păstorul diecezei atât în fapte cât şi în suflet. Desigur, sunt şi alte atribuţii ale Episcopului auxiliar pe care Codul de Drept Canonic le expune în mod foarte precis.

– Şi acum vă rog să comentaţi celălalt punct al întrebării noastre, şi anume faptul că sunteţi primul Episcop auxiliar al acestei Arhidieceze.
– Într-adevăr, numirea unui Episcop auxiliar pentru Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti este o premieră în istoria acestei arhidieceze. Are semnificaţia, mai degrabă, a unei noi etape în evoluţia firească a vieţii religioase la sud de Carpaţi, situaţie determinată de complexitatea realităţilor Bisericii noastre locale, precum şi de dorinţa Arhiepiscopului nostru, dr. Ioan Robu, de a primi un nou ajutor în activitatea de păstorire a credincioşilor. În acest sens, Episcopul auxiliar va contribui prin experienţa şi slujirea sa la dezvoltarea programului pastoral al Arhiepiscopului nostru, program care vizează consolidarea Bisericii noastre locale, devenită tot mai activă şi dinamică, precum şi diversificarea prezenţei sale în toate domeniile vieţii sociale şi culturale.

– Aţi slujit comunitatea arhidiecezei ca vicar, ca paroh, ca vicar general: ce a însemnat pentru Dvs. fiecare dintre aceste ipostaze ?
– Am parcurs, se poate spune, un drum relativ scurt de la hirotonirea mea ca preot până la numirea ca Episcop auxiliar, perioadă în care am slujit comunitatea arhidiecezei ca vicar, paroh, iar în ultimul an ca vicar general. În acest moment de bucurie, privesc înapoi la aceşti ani plini de atâtea experienţe particulare, mulţumindu-i lui Dumnezeu, deoarece, fără a avea nici un merit, mi-a dat pe rând darul credinţei, al ministerului sacerdotal, iar acum pe cel al ministerului episcopal. Doresc ca această experienţă, în special cea privind acţiunile sociale, programele spirituale şi pastorale pentru credincioşi, activităţile caritative, cele cu asociaţiile de laici, cu tinerii în special, să o pot folosi din plin în cadrul noii misiuni pe care am primit-o. Adaug la aceasta experienţa celor patru ani de studii la Roma, Cetatea Eternă, înainte şi după Anul Jubiliar 2000. În fine, adaug experienţa acestui ultim an, când Arhiepiscopul nostru mi-a încredinţat dificila responsabilitate de Vicar general, perioadă scurtă de timp în care am reuşit să cunosc de data aceasta la nivel diecezan viaţa pastorală a parohiilor noastre, cu problemele dar şi cu reuşitele lor.

– Ce valori sunt prioritare în anii de apostolat creştin pe care îi avem în faţă ca “familie de familii”? Ce loc acordaţi presei arhidiecezane în transmiterea lor?
– Numeroase sunt priorităţile în exprimarea valorilor creştine în anii de apostolat pe care îi avem în faţă. Mă gândesc acum la conservarea printre catolicii noştri a sensului comunităţii ecleziale, a identităţii creştine în societatea pluralistă şi de tranziţie de astăzi, a identităţii catolice care a căpătat o nouă şi profundă semnificaţie. În această ordine de idei mă asociez preocupărilor Arhiepiscopului nostru care ne încurajează la trăirea vie şi dinamică a comunităţilor noastre, pentru a evita riscul apariţiei unui nou stil, cel al slăbirii practicii religioase. Numai împreună vom putea realiza noua evanghelizare a parohiei, a familiei, a şcolii şi a muncii, intensificând raporturile de colaborare între parohii, întărind familia care reprezintă instituţia fundamentală ce răspunde planului originar al lui Dumnezeu, privilegiind şcoala ca loc de evanghelizare şi de valorificare obiectivă a aportului creştinismului la cultura noastră, formând virtuţile creştine necesare unui climat de speranţă civilă. Aş dori să afirm importanţa dimensiunii culturale în pastoraţia arhidiecezei, în transmiterea mesajului evanghelic. În acest sens doresc să evidenţiez Biroul nostru de presă şi de comunicaţii sociale, care se străduieşte să lucreze în manieră complexă, mobilizându-se spre cele mai variate componente culturale prezente în arhidieceză. Mijloacele de comunicare au devenit o realitate în Biserica noastră locală, acestea influenţând decisiv comunicarea eclezială. Desigur, contează mult cum vom reuşi să utilizăm aceste mijloace de comunicare, profitând de influenţa mass-media în societate, integrând mesajul evanghelizării în această “cultură nouă” creată de comunicaţiile moderne. Acestea nu trebuie înţelese doar ca un mod de a ajunge la cât mai multe persoane, ci un mod de transmitere a mesajului creştin în realităţile sociale, pe care mijloacele de comunicare le construiesc zi de zi. Este vorba, desigur, de un limbaj de transmitere convingător, mai ales atunci când se pune problema informării asupra fenomenelor cu caracter religios. Efectele acestor mijloace de comunicare socială nu pot fi decât bune şi importante în afirmarea valorilor prezente în ambientul nostru eclezial şi social.