„Biserica noastră marchează astăzi o sărbătoare de suflet”
04.12.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - Astăzi, la Cluj-Napoca, în sala festivă a Institutului Teologic Greco-Catolic Sf. Ioan Evanghelistul, de la ora 10, a avut loc Sesiunea de închidere a procesului informativ de beatificare a Servilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Această sesiune din cadrul procesului a fost una deschisă, cu public, participând la ea toţi Episcopii greco-catolici, care constituiţi în Consiliul Ierarhilor sunt actorul cauzei de beatificare, precum şi diferite personalităţi ale vieţii eclesiatice.
În prezidiu s-au aflat membrii tribunalului: IPS Lucian Mureşan, Judecător; pr. Iuliu Muntean, Judecător delegat; Ierom. Iosif Ioan Furtună, Promotor al dreptăţii; pr. Radu Tălpălariu, Notar ad casum. Alături de prezidiu s-au aflat pr. Cristian Sabău, postulator; pr. Mihai Todea, vice-postulator. Pr. Todea a deschis sesiunea printr-o invitaţie la rugăciune, explicându-le apoi celor prezenţi ce se va întâmpla în cadrul sesiunii, subliniind şi coincidenţa fericită a desfăşurării acesteia în cadrul Jubileului de 150 de ani al Bisericii Greco-Catolice.
Pr. Judecător delegat Iuliu Muntean a vorbit apoi despre această cauză, începută în anul 1993, amintind câteva dintre dificultăţile întâmpinate. Părintele a mai ţinut să precizeze faptul că, odată încheiată această sesiune, nu putem încă să îi considerăm sfinţi pe aceşti Episcopi. După ce Notarul ad casum a depus jurământul, Judecătorul delegat i-a întrebat pe Promotorul dreptăţii şi pe Postulator dacă au vreo obiecţie. Amândoi s-au exprimat favorabil, pr. Cristian Sabău cerând un supliment de anchetă.
În continuare, Vice-postulatorul şi Notarul au aşezat documentele în cutia pregătită de dinainte, şi au sigilat-o, consemnând-o apoi Postulatorului. După ce Judecătorul delegat a declarat sesiunea închisă, a luat cuvântul IPS Lucian Mureşan: „Mă încearcă astăzi sentimente de cea mai profundă evlavie, de cea mai profundă emoţie. Am trăit astăzi acest moment pe care l-am dorit cu toţii de câţiva ani. Nu vom analiza aici motivele obiective sau mai puţin obiective care au dus la întinderea perioadei de finalizare. Cred că toţi cei prezenţi, toţi ca unul, cu acelaşi suflet, suntem mulţumiţi de ceea ce s-a realizat până acum”.
„Vreau să vă exprim o dorinţă personală: mi-aş dori atât de mult ca aceşti şapte Episcopi să fie ridicaţi la cinstea altarelor de către actualul Sfânt Părinte; desigur, aceasta nu ţine de noi, ci de Providenţa divină, dar să facem tot ce e posibil din partea noastră ca să se ajungă la acest moment. Biserica noastră marchează astăzi o sărbătoare de suflet.”. În încheierea discursului său, Mitropolitul greco-catolic a mulţumit echipei lucrează la cauza de beatificare, pentru tot ceea ce au făcut până acum, şi le-a mulţumit Episcopilor şi celor prezenţi pentru participarea la acest moment.
