Despre toxicodependenţă şi terapie
21.11.2003, Blaj (Catholica) - Marţi, studenţii Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Blaj membri ai Reuniunii Mariane, s-au întâlnit în Aula Magna pentru a asculta două expuneri reunite sub tema: „Toxicodependenţă şi terapie”. Invitaţii acestui eveniment au fost prof. dr. Mircea Frenţiu, medic primar chirurg, directorul Spitalului Municipal Blaj şi al Şcolii Postliceale „Carol Davila Blaj”, şi conf. univ. dr. pr. Ioan Mitrofan.
Primul invitat, dr. Mircea Frenţiu, a prezentat tema „Alcoolism şi tabacodependenţă”, vorbind la modul general despre droguri şi despre motivaţiile celor care apelează la ele, la final oferind sfaturi concrete pentru cei care vor să se lase de fumat. A doua conferinţă a fost susţinută de fostul rector al Institutului Teologic blăjean, cu tema: „Flagelul drogurilor şi recuperare – cu referire mai ales la tineri”. Pr. Ioan Mitrofan a subliniat faptul că viaţa este un dar al lui Dumnezeu, amintind tinerei audienţe că fiecare este doctor pentru propriul trup. În fine, după cei doi conferenţiari a urmat „Mărturia unui drogat”, un moment prezentat de un elev al Liceului Teologic Greco-Catolic din Blaj, pe marginea experienţei unui autor necunoscut.
După cum aflăm din materialul primit la redacţie şi semnat de Cristian Rus, vice-preşedintele Reuniunii Mariane, întâlnirea din 18 noiembrie a.c. a inclus la final un moment festiv. Preşedintele Reuniunii Mariane, studentul Iulian Bobe, a înmânat o Diplomă de Onoare pr. Ştef Bernard; similar, dirigintele Asociaţiei, prof. Anton Rus, a înmânat o diplomă similară pr. Ioan Mitrofan, ca semn de omagiu şi gratitudine pentru eforturile depuse în cadrul activităţilor desfăşurate de Reuniunea Mariană.
