Papa convoacă Sinodul Bisericii Caldeene la Roma
30.10.2003, Vatican (Catholica) - Sinodul Bisericii Caldeene a fost convocat de Papa Ioan Paul al II-lea la Roma, în zilele de 2 şi 3 decembrie, după cum a informat Directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, Joaquín Navarro-Valls. Scopul convocării acestui Sinod este alegerea Patriarhului de Babilonia al caldeenilor, întrucât Patriarhul Raphaël I Bidawid a murit la 7 iulie a.c., la vârsta de 81 de ani.
Sinodul Episcopilor Bisericii Caldeene s-a reunit de fapt în luna august pentru alegerea noului Patriarh de Babilonia. Conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, „dacă alegerea nu dă nici un rezultat în următoarele cincisprezece zile după deschiderea Sinodului Episcopilor Bisericii Patriarhale, decizia este luată atunci de Pontiful Roman”.
Biserica de Babilonia, care îşi are sediul la Bagdad, face parte dintre vechile Biserici orientale care, conform tradiţiei, sunt considerate fiice ale sfântului apostol Toma. Biserica Caldeeană aparţine uneia dintre cele cinci tradiţii orientale, alături de tradiţia antiohiană, alexandrină, constantinopolitană şi armeană. Biserica Caldeeană s-a răspândit, ajungând până în India, dând viaţă Bisericii siro-malabareze, iar cu timpul, a ajuns să se identifice cu destinul poporului irakian.
