La Iaşi, familia în centrul atenţiei
29.10.2003, Iaşi (Catholica) - Luni, 27 octombrie, la sediul Episcopiei romano-catolice de Iaşi, au fost invitaţi toţi preoţii stabiliţi ca predicatori pentru misiunile populare din cadrul Sinodului diecezan, care în perioada octombrie 2003 – martie 2004 vor avea ca temă Euharistia şi Căsătoria. De pe situl Diecezei de Iaşi, www.ercis, aflăm că la întâlnire au participat PS Petru Gherghel, care a coordonat întâlnirea, PS Aurel Percă şi 39 de preoţi.
În cadrul întâlnirii s-a efectuat o analiză comună asupra principalelor subiecte ce ar urma să fie tratate, precum şi o consultare asupra unei metodologii cât mai adecvate subiectelor. PS Petru Gherghel a subliniat materialele care vin în ajutorul preoţilor care vor predica misiunile. Printre materialele propuse se numără: Familiaris consortio, Scrisoarea către familii, Ecclesia de Eucharistia, Euharistia constituie Biserica locală care o celebrează (pr. Eduard Ferenţ), Dialog teologic (nr. 8), precum şi temele sinodale Căsătoria şi familia, Liturgia şi viaţa creştină. În sprijinul acestor iniţiative legate de Sinod, PS Petru Gherghel a vorbit despre situl www. profamilia.ro, lansat recent, care cuprinde şi revista on-line Familia creştină.
PS Aurel Percă a prezentat 13 posibile teme, inspirate din documentele magisteriale, care pot fi tratate în misiunile populare. Menţionăm câteva dintre ele: Misiunea familiei creştine: `Familie, fii ceea ce trebuie să fii!`!; Participarea familiei la viaţa şi misiunea Bisericii; Euharistia – izvor, model şi dar pentru familie; Euharistia – izvor al oricărei vocaţii şi slujiri în Biserică; Familia creştină – loc de evanghelizare şi de sfinţenie Euharistia dezvoltă iubirea dintre soţi şi faţă de copii; La şcoala Mariei, femeia „euharistică”.
În continuare, Mons. Petru Mareş a prezentat o schemă valabilă pentru cei care au programat misiunile populare pentru o săptămână. Această schemă este concepută pe zile, începând de duminică şi continuând până în cealaltă duminică. Dintre temele propuse în această schemă amintim: Euharistia – prezenţa lui Cristos în mijlocul nostru; Bucuriile şi încercările Sfintei Familii; Familia în magisteriul lui Isus; Pilonii familiei: fidelitatea, coresponsabilitatea, perseverenţa finală; Familia creştină deschisă pentru dragostea faţă de aproapele; Calvarul vieţii de familie:
„Acesta este doar un itinerar posibil, a subliniat Mons. Mareş, urmând ca fiecare să aprofundeze şi să se exprime personal atât din experienţa pastorală personală cât şi din materialele pe care le are îndemână. Există un document de bază al Bisericii: Familiaris consortio, care poate servi ca izvor principal din care se cunosc învăţăturile de bază ale Bisericii cu privire la familie”.
