Căsătoria nu trebuie echivalată cu alte forme de coabitare
23.10.2003, Vatican (Catholica) - „Echivalarea căsătoriei cu alte forme de coabitare umbreşte sacralitatea căsătoriei şi violează valoarea ei preţioasă în planul lui Dumnezeu pentru omenire”, a afirmat astăzi Papa Ioan Paul al II-lea în discursul pe care l-a adresat membrilor Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor, prezenţi la Vatican cu ocazia vizitei ad limina.
Invitându-i pe Episcopi să „protejeze unicitatea căsătoriei ca uniune de viaţă între un bărbat şi o femeie”, Suveranul Pontif a subliniat în discursul său avansarea tot mai accentuată a secularismului, la baza căruia se află „încercarea de a promova o viziune umană departe de Dumnezeu şi separată de Cristos”. „Lipsa sensului lui Dumnezeu” – a continuat Suveranul Pontif – implică „abandonarea omului”, iar astăzi „dezintegrarea socială, ameninţările aduse vieţii familiale şi perspectivele ameninţătoare ale intoleranţei rasiale şi ale războiului îi lasă pe mulţi bărbaţi şi femei, şi mai ales pe tineri, dezorientaţi şi uneori lipsiţi de speranţă”.
În faţa fenomenului secularismului şi a „sporitei indiferenţe religioase”, a observat Papa Ioan Paul al II-lea, trebuie să se reacţioneze printr-un „nou zel în viaţa creştină”. „Dacă Biserica trebuie să satisfacă setea oamenilor după adevăr şi valori autentice pe care aceştia să îşi întemeieze propria viaţă, nici un efort nu poate fi precupeţit în căutarea de iniţiative pastorale concrete care să îl facă cunoscut pe Isus Cristos”.
Trebuie să se spună „nu” „diviziunilor, suspiciunilor şi opoziţiilor”, şi „da” unei Biserici care este „casă şi şcoală de comuniune”, din care fac parte Episcopi „fideli magisteriului ordinar” şi care sunt în măsură să „rămână vigilenţi” în „îndatorirea lor de a proclama cu claritate şi siguranţă înflăcărată că Isus Cristos este izvorul speranţei”, a spus Sfântul Părinte, făcând referinţă la ultima Exortaţie apostolică, „Pastores gregis”.
