Lara Croft Tomb Raider: Leagănul Vieţii
11.10.2003, Washington (Catholica) - Din 3 octombrie rulează la noi în ţară „Lara Croft Tomb Raider: Leagănul Vieţii”, deja pe locul doi în box-office-ul românesc după „Piraţii din Caraibe: Blestemul perlei negre”. Vă oferim un material bazat pe recenziile făcute filmului de Birourile pentru Film ale Conferinţele Episcopale Catolice din SUA, respectiv Australia.
Probabil ştiţi deja că Lara Croft vine din jocurile video, acest film fiind al doilea în serie. Dacă aţi văzut primul film, atunci ştiţi şi că Lara Croft (Angelina Jolie) este o durdulie aventurieră britanică, specialistă în arheologie – un fel de Indiana Jones de sex feminin. Ea trebuie în acest film să găsească cutia Pandorei, înainte ca aceasta să cadă în mâinile Dr. Jonathan Reiss (Ciaran Hinds), care doreşte să o folosească în planul său de a cucerii lumea (scenariu deja clasic pentru acest film).
Pentru cei care au uitat mitologia greacă amintim că Pandora a fost o femeie căreia zeii i-au dat o cutie ce conţinea toate relele încă neprezente pe pământ. În ciuda avertismentelor, ea a deschis cutia. În filmul produs de Paramount Pictures, cutia conţine ceva numit „anti-viaţă”, care ar putea distruge toată creaturile vii de pe pământ. Cutia Pandorei se pare, după o hartă, că se află în interiorul unui vulcan african, cunoscut ca „Leagănul vieţii”.
Ca şi în filmele cu Indiana Jones, şi Lara Croft ne poartă prin tot felul de locaţii fantastice, precum Hong Kong, Kenya, Tanzania, Grecia sau Marele Zid Chinezesc. Aceste treceri par a fi însă mai mult de amorul artei, căci scenariul în sine conţine mari găuri la nivelul logicii, şi se recunosc multe din motivele filmelor cu corespondentul masculin al Larei. La fel, dacă Indiana Jones arăta a fi şi vulnerabil câteodată, Lara Croft pare într-adevăr un personaj de jocuri video, cu o figură de gheaţă.
Poate părinţilor care au fete li se va părea că un astfel de film nu este bun de văzut, prin modelul pe care îl oferă rolul principal feminin. Au dreptate. Şi totuşi, spre deosebire de trio-ul de fiţe din „Îngerii lui Charlie”, Lara Croft îşi foloseşte creierul la fel de mult cât îşi foloseşte pumnii, şi nu îşi exploatează niciodată sexualitate. Totodată este de apreciat că în toate acţiunile ei, Lara Croft dă dovadă de o viziune clară asupra ce e rău şi ce e bine, sacrificându-şi sănătatea sau câştigul personal pentru a urmări ceea ce îi dictează conştiinţa. Desigur, e greu de explicat împăcarea conştiinţei cu numărul impresionant de cadavre rezultat din numeroasele scene în care Lara Croft trage non-stop.
Să mai reţinem că filmul propune o viziune materialistă asupra creaţiei. Într-una din scene, Lara Croft explică cum întreaga viaţă a apărut dintr-o supă primordială aprinsă de energie în cutia pe care o caută ea. Filmul sugerează, într-un mod subtil dar periculos, filosofia dualistă conform căreia lumina şi întunericul, binele şi răul, durerea şi plăcerea sunt două părţi complementare – egale se vrea a se sugera – ale aceleiaşi monezi.
Datorită violenţei repetate şi unor profanări aduse de film, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III – adică pentru adulţi. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 – adică este obligatoriu acordul părinţilor şi interzis sub 13 ani.
