Pr. Cottier a primit numirea de Cardinal ca pe un omagiu adus teologiei
04.10.2003, New York (Catholica) - Preotul dominican Georges Marie Martin Cottier, teolog al Casei Pontificale, care a fost numit duminica trecută Cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea, a definit decizia Suveranului Pontif drept „un mare imbold pentru lumea teologiei” şi „indicare a unui drum”, cel al vocaţiei ecleziale.
În consistoriul din 21 octombrie, pr. Cottier va primi bereta de Cardinal. „A deveni Cardinal înseamnă a avea o prezenţă publică mai deosebită. Iar acest lucru îmi pune mai mult dinainte problema responsabilităţii. De aceea le cer prietenilor mei să se roage ca să pot spori puritatea mărturiei mele evanghelice”.
Originar din Céligny, în cantonul Ginevra – unde s-a născut la 25 aprilie 1922 -, pr. Cottier este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Papei şi unul dintre protagoniştii dezbaterilor teologice de după Conciliu şi până în zilele noastre. În timpul pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a numit Cardinali diferiţi teologi de renume, precum Henri de Lubac (1983), Hans Urs von Baltasar (1988), Ives Congar (1994) sau Avery Dulles (2001).
„Această atenţie este un mare imbold pentru lumea teologiei – a observat pr. Cottier. Un semn al respectului pe care Papa îl are faţă de acest domeniu, dar şi indicarea unui drum. Aşa cum am spus de mai multe ori, teologia este o vocaţie eclezială. Nimeni nu face teologie pentru sine”.
Cercetător al filosofiei secolului al XIX-lea, pr. Cottier a fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale. În decembrie 1989 a primit misiunea de a-l înlocui pe pr. Mario Luigi Ciappi ca teolog al Casei Pontificale. „Au fost paisprezece ani foarte bogaţi. Munca zilnică la Roma m-a făcut să deschid ochii asupra multor probleme pe care înainte nu m-am gândit că le voi aborda. Cred că este un privilegiu care devine posibil din perspectiva universală a Bisericii Catolice”, a declarat părintele.
