Aniversare la Nunţiatura Apostolică
02.10.2003, Bucureşti (Catholica) - Ca în fiecare an, Nunţiatura Apostolică organizează în luna octombrie o recepţie pentru a marca aniversarea pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. În acest an, recepţia va avea loc luni, 21 octombrie, la sediul Nunţiaturii, cu participarea tuturor Episcopilor catolici din România, reuniţi în acele zile pentru sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopale.
Conform unei ştiri publicate pe situl Arhidiecezei de Bucureşti (ARCB.ro), la recepţia din 21 noiembrie, Mons. Jean-Claude Perisset i-a invitat la eveniment pe toţi preoţii din Arhidieceză, reprezentanţi ai diferitelor comunităţi creştine din ţară şi numeroase personalităţi din viaţa culturală şi politică. După vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, aceste recepţii s-au bucurat şi de participarea Preafericitului Patriarh Teoctist, ca semn al afecţiunii sale faţă de Suveranul Pontif.
În 21 octombrie va avea loc un alt eveniment dedicat aceleiaşi aniversări, a 25 de ani de pontficiat. Este vorba de un concert în Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti. În program sunt incluse creaţii ale compozitorilor J.S. Bach, A. Vivaldi, L. Boccherini, L. Boccherini, B. Marcello şi W.A. Mozart. Dirijor va fi Mikis Mihailidis, directorul filarmonicii din Salonic. Programul mai include un concert coral susţinut de orchestra „Camerata Valahia”. Evenimentul va începe la ora 19.30.
