Duminică vor fi canonizate trei persoane consacrate
30.09.2003, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de duminică, 5 octombrie, Papa Ioan Paul al II-lea va celebra Liturghia în Piaţa Sfântului Petru, în cadrul căreia va canoniza trei persoane consacrate: fericiţii Daniel Comboni, Arnold Janssen şi Josef Freinademetz, după cum a informat Biroul de Presă al Sfântului Scaun.
Fericitul Daniel Comboni (1831-1881) a fost Episcop, fondator al Congregaţiei Misionarii Combonieni ai Inimii lui Isus şi al Congregaţiei Surorile Misionare Comboniene Pioasele Maici ale Negrilor. Fericitul Arnold Janssen (1837-1909) a fost preot, fondator al Societăţii Cuvântului Divin (verbiţi), al Congregaţiei Surorile Misionare Slujitoarele Duhului şi al Congregaţiei Surorile Slujitoarele Duhului Sfânt ale Adorării Perpetue.
Fericitul Josef Freinademetz (1852-1908) a fost preot, membru al Societăţii Cuvântului Divin. Într-o notificare a Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif se specifică că „în apropierea Zilei Mondiale a Misiunilor, Biserica prezintă credincioşilor trei noi sfinţi care şi-au dedicat viaţa vestirii Evangheliei mântuirii până la marginile pământului”.
