Seminar de studiu pentru episcopii misionari de limbă engleză
10.09.2003, Vatican (Catholica) - Colegiul Pontifical `San Paolo Apostolo` din Roma, este gazda unui seminar de studiu organizat de Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor, la care participă 169 de Episcopi misionari de limbă engleză din întreaga lume: 63 dintre ei vin din 15 ţări africane; 88 din 15 ţări asiatice; 5 din 5 ţări de pe continentul american şi 13 din Oceania.
Sesiunile de lucru, care au început luni cu discursul Cardinalului Crescenzio Sepe, Prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, se vor încheia abia pe 20 septembrie, în program fiind incluse două conferinţe pe zi, dialog cu conferenţiarii şi discuţii în grupuri. În timpul seminarului o atenţie deosebită va fi acordată celor trei funcţiuni ale Episcopului: de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce, în relaţie cu situaţiile specifice ale teritoriilor de misiune.
Printre temele care vor fi dezbătute se numără şi formarea în seminarii, relaţiile cu Curia Romana şi cu Conferinţele Episcopale, doctrina socială, ecumenismul, activitatea caritativă şi dialogul interreligios. Duminică, 14 septembrie, în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Episcopii vor face un pelerinaj la Sanctuarul marian de la Pompei, iar sâmbăta viitoare, pe 20 septembrie, după concelebrarea Liturghiei în Bazilica Sf. Petru din Roma, vor participa la o audienţă privată cu Papa Ioan Paul al II-lea.
