Profesiune solemnă şi definitiva la Roman
30.08.2003, Roman (Catholica) - Astăzi, 30 august 2003, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman a avut loc, în cadrul unei Sfinte Liturghii prezidate de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, o ceremonie de depunere a voturilor de ascultare, castitate şi saracie, aflăm dintr-un material trimis la redacţie de secretarul provincial, pr. Victor-Emilian Dumitrescu.
După ce s-au pregătit în seminariile din Roman, Assisi şi Roma, şapte confraţi franciscani, prin profesiunea voturilor religioase perpetue, au intrat astăzi să facă parte pentru toată viaţa din marea familie franciscana, se spune în comunicat. Aceştia sunt: fr. Emanuel Agu, fr. Ciprian Balint, fr. Cristian-George Chereches, fr. Sebastian Cochior, fr. Ioam Demsa, fr. Adrian Magdici şi fr. Cristinel Sociu.
Mai departe, fraţii vor urma diferite căi, în diferite comunităţi ale Ordinului, din ţară şi din străinătate, pentru a-şi continua studiile şi pregătirea pentru primirea treptelor preoţeşti. La ceremonia de astăzi au participat aproximativ 35 de preoţi şi numeroşi credincioşi.
