Despre viaţa de sfinţenie şi recunoaşterea ei canonică
11.08.2003, Oradea (Catholica) - „Sfinţi români. Despre viaţa de sfinţenie şi recunoaşterea ei canonică” a fost titlul uneia din conferinţele susţinute pentru tineri în cadrul Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic. Participanţi au fost pr. Iuliu Muntean şi pr. Ioan Mitrofan. Catholica a stat de vorbă cu pr. Iuliu Muntean, care a vorbit în conferinţă în special despre sfinţenie şi recunoaşterea ei din partea Bisericii. Amintim că pr. Iuliu Muntean este Judecător delegat în procesul de canonizare deschis de Biserica Greco-Catolică pentru şapte Episcopi.
– În conferinţa Dvs am înţeles că aţi pornit de la tema sfinţeniei?
– Da, dar pentru a putea vorbi de sfinţenie a trebuit mai întâi să vorbesc despre vocaţie. Am văzut împreună cu tinerii ce înseamnă vocaţia, subliniind faptul că fiecare este chemat, la locul lui, să fie sfânt. Nu trebuie să faci fapte supranaturale; faptele, chiar şi mici, trebuie să fie făcute pentru Dumnezeu – acesta este lucrul care contează. Am mai subliniat faptul că sfinţenia nu este rezervată exlusiv celor din tagma călugărească sau preoţească, ci este deschisă tuturor. Iar mărturie stau cuvintele lui Cristos, adresate tuturor: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru sfânt este”.
– Şi ce le-aţi mai spus tinerilor?
– Am vorbit despre diferitele „tipuri” de sfinţi: există sfinţii anonimi, adică cei care au murit cu sufletul curat, împăcaţi cu Dumnezeu (numărul lor numai Dumnezeu îl ştie, noi trăim cu siguranţa că sunt numeroşi); apoi sunt sfinţii mari, pe care Biserica, prin ridicarea la cistea altarelor, îi propune credincioşilor ca modele urmat. Trebuie precizat că între cele două „categorii” (sfinţii „mici” – anonimi – şi sfinţii „mari”) nu există nici o distincţie în faţa lui Dumnezeu – nu există grade de sfinţenie.
În conferinţă am introdus apoi o altă distincţie, între martiri şi mărturisitori. Martirii sunt cei care şi-au pierdut viaţa în mod violent pentru credinţa în Cristos, în timp ce mărturistorii sunt acele persoane care, chiar dacă au fost torturate în diferite moduri pentru credinţa în Cristos, după aceea au fost eliberate şi au murit în condiţii de libertate. În fine, ultima distincţie făcută a fost între Fericiţi şi Sfinţi.
– Aţi abordat şi problema procesului de beatificare deschis de Biserica Greco-Catolică?
– Da. Le-am amintit tinerilor că Biserica noastră a deschis acum câţiva ani un proces pentru beatificarea Servilor lui Dumnezeu Episcopi Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu. Aceşti Episcopi au murit pentru credinţă în timpul regimului comunist, unii la Sighet, unul la Gherla şi alţii în domiciliu forţat. Desigur, ei nu sunt singurii care au mărturisit cu sângele fidelitatea lor în credinţă, şi pe viitor vor putea urma alte procese de beatificare.
– Dar care este stadiul actual al procesului?
– Putem spune că în ceea ce priveşte etapa ce se desfăşoară în ţara noastră, 90% suntem gata, respectiv suntem în etapa „finisajelor”. Mai avem de vizitat locurile pe unde au trăit, activat, respectiv suferit şi murit Episcopii greco-catolici. Următorul pas va fi traducerea integrală a întregii documentaţii şi trimiterea ei, în toamna aceasta, la Roma, la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Aici, actele vor fi analizate de către diferite comisii de specialişti, în principal de istorici şi respectiv de teologi. Comisiile vor exprima în final un verdict care va fi favorabil sau nu declarării lor ca Fericiţi, verdict ce va fi înaintat Papei.
– Presupuneţi o dată când Vaticanul va da verdictul final?
– Nu, dar ştim că Sfântul Părinte aşteaptă documentaţia. Să ne rugăm cu toţii pentru ca acestor şapte Servi ai lui Dumnezeu să le fie cât mai rapid recunoscută sfinţenia de care au dat dovadă.
– Ne vom ruga pentru beatificarea lor. Dar, o ultimă întrebare, ne putem ruga lor?
– Cultul personal nu este interzis. Trebuie să fim însă atenţi, atâta timp cât nu sunt încă declaraţi Fericiţi de către Biserică, să nu li se aducă cult public, adică să nu se organizeze rugăciuni de mijlocire la adresa lor. Acestea ar putea fi în defavoarea cauzei, putând duce la blocarea procesului pe motiv de cult ilicit, conform canoanelor Bisericii.
