Crucea ZMT a fost întâmpinată de Episcopul greco-catolic de Oradea
06.08.2003, Oradea (Catholica) - În prima zi a Întâlnirii Naţionale din acest an a Tinerilor Catolici, 6 august, procesiunea cu Crucea Zilei Mondiale a Tineretului şi cu Icoana Maicii Domnului, care a pornit de la intrarea în oraş dinspre Satu Mare, a ajuns la Conventul franciscan Maica Domnului la sfârşitul Sfintei Liturghii prezidate de PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea.
După ce au străbătut oraşul atrăgând privirile locuitorilor – unii curioşi, alţii emoţionaţi -, în cântece tinereşti, cercetaşi români şi francezi, tineri şi credincioşi din Oradea, alături de cei trei preoţi care i-au însoţit – şi de reporterii care au fotografiat sau filmat procesiunea -, au ajuns la intrarea în complexul conventului. Pe treptele bisericii au fost întâmpinaţi de PS Virgil, alături de zece preoţi, şi sute de credincioşi, tineri şi nu numai, care au umplut biserica.
Episcopul a sărutat Icoana şi Crucea, după care procesiunea a intrat în biserică. Crucea a fost montată în poziţie verticală într-un suport special, în faţa iconostasului, iar Icoana a fost aşezată alături. În continuare, Ierarhul a salutat prezenţa Crucii ZMT, arătând că aceasta a fost încredinţată tinerilor de către Sfântul Părinte în data de 22 aprilie 1984, menţionând apoi principalele locuri în care a călătorit de atunci Crucea prin lume.
În faţa acestei Cruci, „uluitor de simplă”, care reprezintă lemnul pe care a fost răstignit Isus, nenumăraţi tineri din întreaga lume şi-au spus bucuriile şi împlinirile, necazurile şi neîmplinirile. Episcopul a subliniat în continuare faptul că, aşa cum pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă, Cristos i-a întărit pe ucenici în credinţă, şi Crucea prezentă în mijlocul tinerilor, al credincioşilor, are rolul de a le întări credinţa.
Arătând harul şi binecuvântarea pe care evenimentul INTC îl reprezintă, prin prezenţa tinerilor, a preoţilor, a Episcopilor, PS Virgil a spus: „Cum altfel să îi mulţumim lui Dumnezeu, decât venind în faţa Crucii, pentru a ne spune şi noi bucuriile şi împlinirile, necazurile şi neîmplinirile?”. Ierarhul i-a îndemnat apoi pe credincioşi să aibă încredere că tinerii „sunt florile care vor înflori din lemnul Crucii”, şi vor ştii să poarte crucea încredinţată lor de Domnul.
În încheierea cuvântării sale, după care a urmat adorarea Crucii, Eparhul de Oradea a arătat că din acest an, Crucea este însoţită în pelerinajul ei prin lume de Icoana Maicii Domnului, deoarece Maria l-a însoţit mereu pe Isus, inclusiv la picioarele Crucii. „Maria este modelul tinerilor, modelul nostru, care ne conduce la Cristos.” Crucea ZMT se va afla la Oradea până duminică, 10 august, după care va merge din nou în Ungaria.
Fotografii de la eveniment se găsesc pe situl www.intc.cnet.ro.
