Recenzii: Harry Potter şi Camera Secretelor
03.08.2003, Washington (Catholica) - Săptămâna viitoare, una din temele din cadrul Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici din România va dezbate tema „Sacru, magic şi definiţii ale omului în cultura contemporană”, cu referire la filmele „Stăpânul Inelelor” şi „Harry Potter”. Ne-am gândit în acest sens să vă oferim recenziile la aceste filme, în viziunea Conferinţei Episcopale Americane: Chris Columbus revine regizând continuarea, „Harry Potter şi Camera Secretelor” (Warner Bros.). Bazat pe al doilea roman „Harry Potter” al lui J.K. Rowling, filmul îl găseşte pe tânărul vrăjitor înapoi la şcoală, unde este suspectat de a-şi fi împietrit câţiva colegi.
Există scene încântătoare de efecte speciale, cum este aceea în care Harry şi prietenul său Ron (Rupert Grint) aterizează cu maşina lor zburătoare la Şcoala Hogwarts într-o salcie fermecată – care începe să îi lovească, pentru intruziunea lor nedorită. Mult mai puţin delectantă este scena în care Ron scuipă melci, atunci când o vrajă greşită se întoarce asupra lui. Totuşi, acest umor este deasupra celui dezgustător care predomină atât de mult în filmele contemporane vulgare.
Între personajele negative se numără cei din familia Malfoy: fiul Draco (Tom Felton) şi tatăl său, Lucius (Jason Isaacs). Adăugând puţin umor, Kenneth Branagh intră în distribuţie în rolul lui Gilderoy Lockhart, noul profesor, puţin nebun şi foarte lăudăros, de Apărare Împotriva Magiei Negre, ale cărui talente magice sunt adesea lăudate exagerat – de el însuşi. Moartea recentă a lui Richard Harris adaugă o notă de tristeţe filmului, deoarece el a jucat rolul venerabilului director al Şcolii, Dumbledore, cu o voce şoptită ca şi cum ar fi fost într-adevăr pe patul de moarte.
Harry scapă de îngrozitoarele sale rude, la care a stat întreaga vară: unchiul Vernon şi mătuşa Petunia (Richard Griffiths şi Fiona Shaw) şi ignoră avertismentele de a nu se întoarce la Hogwarts, din partea spiriduşului Dobby, un personaj nou, generat pe computer. La şcoală se întâmplă ceva îngrozitor: elevii sunt împietriţi pe rând – şi Harry este suspectat de a fi în spatele acestui fapt. Şcoala Hogwarts este în pericol de a fi închisă. În timp ce prietena sa, Hermione (Emma Watson), lucrează la o licoare pentru a-i readuce pe elevi la normal, Harry şi Ron caută să identifice adevăratul răufăcător care poate deschide înfricoşătoarea cameră a secretelor, eliberând astfel un monstru înfiorător.
Adolescenţii s-ar putea amuza de scena cu mătrăgunele care ţipă, sau să găsească incitantă urmărirea lui Harry şi Ron de către păianjeni, dar pentru cei mai mici finalul în care Harry trebuie să doboare şarpele uriaş este poate prea înspăimântător. Trebuie subliniat faptul că, la fel ca şi prima parte, filmul este doar fantezie – nu un curs de vrăjitorie – deci nu subminează convingerile catolice. Harry urmăreşte să contracareze răul şi să îşi apere colegii, chiar riscându-şi propria siguranţă. Copiii prea mici pentru a înţelege diferenţa dintre fantezie şi realitate nu sunt un public potrivit pentru acest film.
Datorită unor fantezii înfricoşătoare, scurte scene violente şi unor expresii mai dure, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-II – adică pentru adulţi şi adolescenţi. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu AP – adică se recomandă acordul părinţilor.
