Interviu cu un misionar în Kenya

03.08.2003, Iaşi (Catholica) - De aproape doi ani de zile, părintele Isidor Mârţ lucrează ca misionar în Kenya. La începutul lunii iulie a revenit în România pentru câteva săptămâni de vacanţă, ocazie cu care pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, i-a luat un interviu, publicat pe situl Diecezei de Iaşi. Preluăm integral acest interviu interesant.

– Părinte Isidor, deja eşti de aproape doi ani misionar într-o lume foarte diferită de a noastră. Cum ai fost acceptat ca preot alb european?
– Am fost primit foarte bine, deoarece primii misionari care au început vestirea evangheliei în acel loc au fost preoţi europeni. Şi în Kenya nu există aversiune faţă de albi. Oamenii de acolo sunt conştienţi că misionarii vin ca să-i ajute, să fie alături de ei, să-i iubească.

– Cum văd necreştinii de acolo activitatea misionarilor şi a creştinilor?
– Necreştinii văd în activitatea misionarilor un ajutor deosebit oferit tuturor spre a ieşi din izolarea lor trupească şi sufletească. De fapt, activitatea de vestire a evangheliei este unită cu caritatea. Ei observă clar că noi venim ca să-i ajutăm.

– Ce îi face pe animiştii de acolo să accepte şi să adere la creştinism?
– Din ce am văzut, pot să spun că ceea ce îi face pe animişti să accepte şi să adere la creştinism este exemplul bun pe care îl oferă cei botezaţi, creştinii. Ei văd în cei botezaţi o schimbare a vieţii în bine. De asemenea, rugăciunile şi cântările frumoase ale creştinilor îi atrag şi îi fac să se alăture şi ei grupului de creştini.

– Prezintă în câteva puncte concrete activitatea misionarilor din Kenya.
– Ca misionari, noi încercăm, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să oferim o rază de iubire fraţilor şi surorilor noastre care trăiesc în acel loc izolat de deşert. Asta o facem prin rugăciunea noastră, prin proclamarea evangheliei, prin învăţătura catehetică şi prin celebrarea sfintei Liturghii şi a sacramentelor pe care le oferim de fiecare dată când mergem prin cele 50 de cătune de colibe ale misiunii noastre din Maikona. De asemenea, îi sprijinim prin oferirea ajutorului medical (în acea zonă întinsă cât zona judeţului Iaşi) cu ajutorul dispensarului misiunii şi prin introducerea învăţământului, construind şi susţinând şcoli şi grădiniţe în care avem şi noi predarea orei de religie.

– Care sunt greutăţile care le întâmpini în Kenya?
– Cea mai mare greutate este temperatura foarte ridicată, 35-50 de grade C zilnic, cu care am început să mă obişnuiesc. Apoi ţinutul misiunii este ţinut de deşert, deşertul Chalbi şi ţinut de semideşert plin cu roci vulcanice care în foarte multe locuri îţi permite deplasarea doar pe jos. Lipsa apei potabile şi a mijloacelor de comunicare. O altă mare greutate este diferenţa mare care există între cultura africană şi cultura noastră europeană. Nu lipseşte nici pericolul animalelor sălbatice ca hiena şi leul, a şerpilor veninoşi ca vipera şi cobra, a scorpionilor şi a păianjenilor răpitori care se simt la ei acasă.

– De ce e nevoie de misionari străini dacă sunt preoţi autohtoni?
– Preoţii autohtoni nu sunt suficienţi, iar câmpul de misiune este foarte mare.

– A-i participat la Botezul catehumenilor adulţi?
– Da. Până acum am avut şi marea bucurie de a boteza 37 de adulţi, printre care se afla şi un bătrân de 105 ani, iar la copii nu le mai ştiu numărul deoarece au fost foarte mulţi.

– Te-ai gândit vreodată, din cauza greutăţilor, să părăseşti misiunea şi să te întorci în ţară?
– Nu. Niciodată.