Ivan Merz, un exemplu de credinţă, de speranţă şi de iubire
23.06.2003, Vatican (Catholica) - În mesajul pe care l-a adresat la încheierea Sfintei Liturghii de beatificare a tânărului laic croat Ivan Merz credincioşilor veniţi din Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Muntenegru şi din alte ţări, Papa Ioan Paul al II-lea l-a oferit pe noul fericit ca exemplu de credinţă, de speranţă şi de iubire, şi a subliniat devoţiunea Fericitului faţă de Euharistie şi faţă de Maica Domnului.
-
Un sprijin important în viaţa fericitului Ivan Merz a fost, alături de Euharistie, devoţiunea plină de gingăşie pe care o nutrea faţă de Maica Domnului. Şi noi, la încheierea acestei liturgii, ne îndreptăm privirea spre Fecioara Maria şi ne unim cu Biserica întreagă care, repetând salutul Arhanghelului Gabriel, contemplă misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Să-i cerem Ei să ne introducă „în contemplarea chipului lui Cristos şi în trăirea adâncă a iubirii sale” (Rosarium Virginis Mariae, 1).
-
Îi salut cu afecţiune pe pelerinii de limbă germană. Prin mijlocirea noului fericit, Domnul să vă facă asemenea lui puternici în credinţă, neclintiţi în speranţă, plini de zel în iubire. Vă binecuvântez din inimă. Vouă, fraţilor şi surorilor de limbă maghiară, vă adresez salutul meu cel mai cordial cu urarea ca harul divin să sprijine paşii voştri şi să vă lumineze viaţa. Vă binecuvântez cu afecţiune.
În amintirea implicării fericitului Ivan Merz în Acţiunea Catolică, îi salut pe credincioşii de limbă italiană. Exemplul lui de laic creştin să vă ajute pe fiecare dintre voi să răspundeţi cu coerenţă la vocaţia primită. Vă binecuvântez pe toţi din inimă.
Credincioşilor veniţi din Serbia şi Muntenegru le adresez salutul meu şi binecuvântarea mea. Preaiubiţilor, mijlocirea Maicii Domnului şi a Fericitului Ivan să vă dobândească belşug de haruri divine. Îi salut cu cordialitate pe pelerinii veniţi din Croaţia, care se mândresc că au dat Bisericii un nou Fericit: exemplul lui să vă călăuzească pe căile Domnului! Vă dau binecuvântarea mea.
-
Îi încredinţez Maicii Domnului rugăciunea mea pentru voi toţi şi via mea mulţumire pentru primirea cordială pe care mi-aţi oferit-o. Şi o urare finală: prin mijlocirea sa puternică, Fecioara Maria să vă dobândească de la Fiul ei Isus harul de a păstra credinţa voastră neschimbată, speranţa voastră neclintită, şi iubirea voastră plină de zel în orice situaţie.

Descoperirea fericitului Ivan Merz a fost veritabil prilej de satisfactie , in primul rand pentru ca, dincolo de marturia personala a apropierii de Dumnezeu, se impune un alt model balcanic. Modelul unei deschideri spre Europa si modelul zidirii. Modelul unei lupte interioare cu sinele si cu cotidianele tentatii si impunerea masurii in relatiile cu ceilalti.
O existenta implinita si un drum spre descoperirea treptata si ferma a lui Cristos.
Se cuvine sa recomand site-ul www. ivanmerz. hr ca sursa si ca pilda de servire a unei cauze, ca mijloc de a descoperi bogatia unei periferii careia, in general, etichetele „i-au stat bine„.
Cu toate acestea, Ivan Merz este croat, nascut la Banja Luka iar Maica Tereza este indisolubil legata de identitatea albaneza. Iar crestinismul rasaritean este una dintre fascinantele nuante ale unei religii esentiale pentru definirea Europei.
In primul rand pentru ca insasi notiunea de confesiune devine arbitrara intr-un spatiu in care , inevitabil. se impune imprumutul reciproc. In care ecumenismul incepe la nivelul unei tolerante firesti, a respectului nascut din admiratia fata de asumarea propriei credinte de catre cel de alaturi. Exista in Balcani acea molcoma acceptare inefabila care impune salutarea la fel de reverentiosa a preotului ortodox , a celui catolic, sau a rabinului.
Importanta este recunoasterea si afirmarea acestui fapt de catre papa Wojtyla atunci, in acel spatiu. Un nou fragment al mostenirii sale ale carei lumini stralucesc in enciclica Sanctitatii Sale.