Tinerii croaţi l-au aşteptat pe Papa cu o noapte de veghe
07.06.2003, Dubrovnik (Catholica) - În noaptea de vineri, tinerii din dieceza de Dubrovnik, alături de pelerini, au vegheat în rugăciune, în portul Dubrovnik, la invitaţia Episcopului locului. Celebrarea a avut ca temă „Tu eşti Petru – Stâncă”, şi a fost punctul culminant al unei pregătiri pentru vizita Sfântului Părinte în Croaţia care a început din timpul postului mare, prin reuniuni în comunităţile parohiale, unde s-au rugat pentru Biserică, pentru vocaţii şi pentru Papa.
Exact la miezul nopţii, zona portului din Dubrovnik a fost deschisă pentru pelerinii care au venit din întreaga Croaţie, din Bosnia-Herţegovina, din Muntenegru şi din alte ţări europene şi din lume, care s-au adunat pentru a participa la celebrarea euharistică de beatificare a sorei Maria Petkovic, prezidată de Papa Ioan Paul al II-lea în timpul dimineţii de vineri.
După cum a informat agenţia catolică croată IKA, pr. Miljenko Bubajic, de la parohia Maria Magdalena, i-a întâmpinat pe tineri şi le-a explicat sensul nopţii de veghe. În continuare, tinerii din circa zece parohii, din diferite comunităţi şi din Centrul studenţilor catolici au interpretat cântece spirituale, au dat mărturii de credinţă şi au meditat asupra valorilor spirituale.
Catehetul Ruzica Gavric şi asistentul pastoral al parohiei Sf. Petru din Boninovo, Josko Mikus, au citit în timpul întâlnirii fragmente din discursurile Papei Ioan Paul al II-lea despre familie, despre femeie, despre valoarea vieţii umane, despre tineret, despre necesitatea unităţii, despre valoarea păcii dintre popoare şi invitaţiile Sfântului Părinte la iertare şi reconciliere.
