Un salezian indian, câştigătorul Festivalului de film de la Varşovia
05.06.2003, Varşovia (Catholica) - Câştigătorul Festivalului de film de la Varşovia – care s-a desfăşurat în perioada 19-25 mai – este un preot salezian indian, pr. Joseph Pulithanath, din Guwathi, care a fost premiat pentru realizarea filmului „Mathia”, după cum a anunţat astăzi agenţia de presă `Vidimus Dominum`.
„Mathia” a primit premiul pentru cel mai bun film. Filmul este realizat integral cu tehnică digitală, şi se referă la obiceiul de vânătoare de vrăjitoare, un obicei care se păstrează şi astăzi şi este larg răspândit în societatea tribală din Tritura. Pe fundalul acestui scenariu, filmul relatează povestea de dragoste dintre un băiat şi o fată care din punct de vedere social era „în afara castei”; fata este bănuită a fi o vrăjitoare şi până la urmă este ucisă.
Tematica pe care o abordează Pr. Joseph Pulithanath sdb este un protest împotriva discriminării, mai ales a discriminării feminine, care ajunge să „inventeze” forme de respingere pe baza consensului social şi masculin al comunităţii satului. Filmul se doreşte a fi şi o contribuţie educativă pentru o societate în dezvoltare, care are nevoie să se purifice de efectele trecutului şi de mentalitatea magică care stăpâneşte viaţa actuală.
