Urări de pace şi de bine
01.01.2009, Vatican (Catholica) - După Liturghia prezidată în Bazilica vaticană, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit pentru prima oară în 2009 cu câteva zeci de mii de pelerini reuniţi în Piaţa San Pietro pentru rugăciunea Angelus. Ca de obicei Sfântul Părinte a profitat de ocazie pentru a se adresa celor prezenţi, vorbind despre sărbătoarea de astăzi din Biserica Catolică apuseană, dedicată Fecioarei Maria, precum şi despre Ziua Mondială pentru Pace. Vă oferim în continuare textul alocuţiunii Sfântului Părinte în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
În această primă zi a anului, sunt bucuros să adresez vouă tuturor, celor prezenţi în Piaţa San Pietro, şi tuturor celor care sunt în legătură cu noi prin radio şi televiziune, cele mai călduroase urări de pace şi de tot binele. Sunt urări pe care credinţa creştină le face ancorându-le în evenimentul pe care îl celebrăm în aceste zile: Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria. De fapt, cu harul Domnului şi numai cu el – putem să sperăm mereu din nou ca viitorul să fie mai bun decât trecutul. Nu este vorba, de fapt, de a ne încrede într-o soartă mai favorabilă, sau în modernele intersecţii ale pieţei şi finanţelor, ci de a se strădui să fim noi înşine puţin mai buni şi responsabili, pentru a ne putea baza pe bunăvoinţa Domnului. Şi aceasta este mereu posibil, deoarece „Dumnezeu ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evrei 1,2) şi ne vorbeşte în continuare prin predicarea Evangheliei şi prin glasul conştiinţei noastre. În Isus Cristos s-a arătat tuturor oamenilor calea mântuirii, care este înainte de toate o răscumpărare spirituală, dar care implică în întregime umanul, cuprinzând şi dimensiunea socială şi istorică.
De aceea, în timp ce celebrează Maternitatea divină a Preasfintei Maria, Biserica, în această zi care, de peste 40 de ani, este Ziua Mondială a Păcii, îl indică tuturor pe Isus Cristos ca Prinţ al păcii. Potrivit tradiţiei începute de servitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, am scris pentru această ocazie un mesaj special, alegând ca temă: „Combaterea sărăciei, construirea păcii”. În acest mod doresc încă o dată să mă pun în dialog cu responsabilii naţiunilor şi organismelor internaţionale, oferind contribuţia Bisericii Catolice pentru promovarea unei ordini mondiale demne de om. La începutul unui nou an, primul meu obiectiv este tocmai acela de a-i invita pe toţi, guvernanţi şi simpli cetăţeni, să nu se descurajeze în faţa dificultăţilor şi falimentelor, ci să îşi reînnoiască angajarea. Cea de-a doua parte a lui 2008 a provocat o criză economică de vaste proporţii. Această criză trebuie interpretată în profunzime, ca un simptom grav care cere intervenţie asupra cauzelor. Nu este de ajuns – cum ar spune Isus – să pui petec nou pe o haină veche (cf Marcu 2,21). A pune săracii în primul loc înseamnă a trece în mod hotărât la acea solidaritate globală pe care deja Papa Ioan Paul al II-lea o indicase ca necesară, armonizând resursele potenţiale ale pieţii cu cele ale societăţii civile (cf Mesaj, 12), în respect constant pentru legalitate şi tinzând mereu spre binele comun.
Isus Cristos nu a organizat campanii împotriva sărăciei, dar a vesti săracilor Evanghelia, pentru o răscumpărare integrală din mizeria morală şi materială. Acelaşi lucru face Biserica, cu opera sa neîncetată de evanghelizare şi de promovare umană. Să o invocăm pe Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, pentru ca să-i ajute pe toţi oamenii să păşească împreună pe calea păcii.
