Cardinalul Ratzinger vorbeşte despre Wojtyla teolog, filosof şi poet

08.03.2003, Vatican (Catholica) - În cadrul prezentării de joi a volumului de poezii al Papei, filosoful Giovanni Reale, comentând poeziile Papei spunea că Tripticul Roman al lui Karol Wojtyla este un text poetic frumos şi mişcător, dar nu uşor de citit şi de înţeles.

Noul volum de poezii al Papei, „Triptic roman. Meditaţii”, a fost prezentat joi în Biroul de Presă al Sfântului Scaun de către Cardinalul Joseph Ratzinger, Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Radio Vatican i-a pus câteva întrebări cardinalului despre Wojtyla poet, filosof şi teolog.

– Un Papă poet: a scris aceste poezii pentru sine sau pentru a transmite un mesaj lumii?
– Aş spune că un poet vrea întotdeauna să transmită un mesaj, nu vorbeşte pentru sine niciodată. Poezia se naşte din viziunea sa, din intuiţia sa, dar mereu cu convingerea că este o viziune care vorbeşte omului, lumii, istoriei, chiar dacă în mod diferit de cel obişnuit, prin enciclice, etc. Nu este un anunţ care are loc în mod oficial, ca Papă, ci într-un mod foarte personal, al unei persoane care a avut o viziune şi a dorit să o comunice lumii, pentru ca cititorii să poată percepe conţinutul viziunii.

– Eminenţă, cum se împacă poezia, cu filosofia şi teologia?
– Sigur că nu e uşor. Cu toate acestea, filosofia, teologia şi poezia nu sunt realităţi care se exclud, deoarece orice poezie adevărată este într-un fel şi filosofie, exprimată prin alte mijloace. Instrumentul filosofiei este conceptul, structura conceptuală. Instrumentul poeziei este viziunea, un limbaj care transmite o viziune. Dar pe de altă parte, o filozofie care nu vine dintr-o viziune ar fi goală. Iar o viziune poetică ce nu încearcă să pătrundă în profunzimea fiinţei, să intre în realitatea lumii şi a vieţii noastre, ar fi ‘esteticism’ pur. Prin urmare mijloacele expresive sunt desigur diferite, dar fondul, sau intrarea în profunzimea fiinţei, a înţelege ce este omul, realitatea, este scopul comun al poeziei, al filosofiei şi al teologiei. Şi teologia este o formă de filosofie. Părinţii Bisericii au numit teologia filosofia noastră. Au considerat credinţa ca înţelepciune căutată în toate filosofiile. Aşadar, între filosofie şi teologie există desigur distincţia că una vine din raţionament, cealaltă din revelaţie, dar e vorba pur şi simplu de acelaşi scop: acela de a înţelege motivaţia existenţei noastre şi de a afla şi a percepe mesajul realităţii şi al existenţei noastre proprii. Cu cât e mai bună o poezie, cu atât mai mult presupune o viziune de înţelepciune, deci de filosofie: să ne gândim la Goethe, la Dante. Toţi marii poeţi au avut o viziune a întregului, a totalităţii, exprimând-o nu prin concepte, ci printr-un limbaj simbolic imaginar, vizionar şi mereu cu acelaşi scop. Pe de altă parte, marea filozofie pleacă mereu de la poezie: să ne gândim la Platon mai ales, dar şi la Sfântul Augustin. Poate, mai puţin în epoca modernă; totuşi, şi limbajul lui Heidegger – adesea ciudat – dorea să aibă ceva poetic în sine. Astfel, se întrepătrund. Papa, filosof şi teolog, nu foloseşte aici instrumentul conceptului, al studiului conceptual sau istoric, ci instrumentul vizionar, şi transmite în mod diferit, într-un sens mai bogat, mesajul pe care-l are în inimă şi care este esenţialul misiunii sale.

Mulţi se întreabă cum de Sfântul Părinte a simţit nevoia să se întoarcă la a compune opere poetice, aşa cum făcuse când era tânăr. În primul rând, trebuie spus că Wojtyla s-a dedicat compoziţiilor poetice (publicate cel mai multe sub pseudonim) timp de aproape patru decenii. În al doilea rând, trebuie amintit şi subliniat că Wojtyla, pe lângă faptul că e “teolog”, este nu doar “poet” ci şi “filosof” (în acest an va fi publicat un volum care conţine toate operele filosofice publicate de el, cu titlul Metafizica persoanei, în aceeaşi colecţie Bompiani în care a apărut în 2001 volumul `Tutte le opere letterarie` – Toate operele literare).