Cardinalul Laghi merge la Washington „sperând împotriva oricărei speranţe”
04.03.2003, Vatican (Catholica) - Cardinalul Pio Laghi, trimis special al Papei Ioan Paul al II-lea la George W. Bush, consideră că misiunea sa este din partea Papei „o încercare de încredere în mine şi o încredere în persoana pe care mă trimite să o întâlnesc”, după cum informează agenţia Zenit.
Cardinalul italian, în vârstă de 80 de ani, fost nunţiu apostolic la Washington, pregătindu-se să împlinească o misiune delicată ce i-a fost încredinţată de Episcopul Romei, a declarat: „Plec în ciuda tuturor dificultăţilor, sperând împotriva oricărei speranţe”.
„Voi insista, în numele Papei, ca să fie folosite până la capăt căile paşnice. Este desigur necesar să se obţină dezarmarea lui Saddam şi a regimului său, dar în măsura posibilităţii trebuie să ajungem la aceasta fără a recurge la arme”, a explicat cardinalul într-un interviu publicat de cotidianul italian `Il Corriere della Sera`.
Totodată, Cardinalul va insista asupra necesităţii de a căuta o soluţie la criza irakiană fără a ieşi din cadrul Naţiunilor Unite, şi asupra consecinţelor dramatice pe care le-ar putea avea un război asupra dialogului cu islamul.
Cardinalul Laghi a recunoscut în declaraţiile pe care le-a acordat acestui cotidian italian că este prieten personal al lui George Bush senior, fost preşedinte al Statelor Unite şi tatăl actualului preşedinte. „O prietenie care durează”, a explicat el, o prietenie bazată pe „respect, stimă şi afecţiune”. Cardinalul a mai specificat că lucrurile nu stau la fel şi cu actualul preşedinte.
