Cartea de poezii a Papei va fi publicată în Polonia la 6 martie
06.02.2003, Cracovia (Catholica) - La 6 martie se va publica în Polonia cartea „Triptic roman. Meditaţii ale lui Ioan Paul al II-lea”, o carte cu caracter poetic de aproximativ 40 de pagini, care va fi însoţită şi de un CD care include înregistrări cu recitarea poemelor de către un actor din Cracovia, informează agenţia Zenit.
Volumul este publicat de Editura Diecezei de Cracovia, Sf. Stanislau, şi distribuit de Editura WAM, şi va avea un prim tiraj de 200.000 de exemplare. Volumul va cuprinde şi pagini de manuscris şi fotografii. Va fi publicat în două ediţii: una economică (4 euro) şi alta cu coperte speciale (5 euro).
Surse ale Sfântului Scaun au afirmat în decembrie că traducerile vor fi realizate mai târziu de Libreria Vaticana.
