Papa face apel la reconciliere naţională în Coasta de Fildeş
02.02.2003, Vatican (Catholica) - Papa a lansat astăzi, după rugăciunea `Angelus`, un apel la reconciliere naţională în Coasta de Fildeş, ca urmare a agravării crizei din această zonă, în urma noilor revolte care se opun acordurilor de pace semnate în Franţa.
„Gândul meu se îndreaptă din nou spre Coasta de Fildeş, încercată de o grea criză ce sfâşie acele populaţii”, a mărturisit Papa Ioan Paul al II-lea, după ce s-a rugat `Angelus` împreună cu pelerinii adunaţi în Piaţa Sf. Petru. „Să ne rugăm ca eforturile celor care doresc unitatea ţării şi respectarea legalităţii să prevaleze asupra diviziunilor şi revendicărilor”, i-a îndemnat Papa pe cei prezenţi în Piaţă.
„Credincioşii catolici, în mod deosebit, călăuziţi de păstorii lor, să ştie să se implice pentru ca dialogul şi respectarea persoanelor şi a bunurilor să fie practicate şi promovate de toţi”, a continuat Suveranul Pontif. „Fie ca Maria, Sfânta Fecioară a Păcii de la Yamoussoukro, să mijlocească pentru reconcilierea şi înţelegerea între toţi fiii acelei iubite naţiuni”, s-a rugat Papa Ioan Paul al II-lea.
Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă pe străzile din Abiyán, protestând împotriva acordurilor semnate la 24 ianuarie la Paris, după cum informează agenţia Zenit. Vinerea trecută, sute de persoane au pătruns cu forţa în aeroportul internaţional al oraşului, încercând să atace familiile franceze care părăseau fosta colonie franceză.
Susţinătorii preşedintelui Laurent Gbagbo resping acordul, deoarece consideră că face prea multe concesii rebelilor care au ocupat aproximativ jumătate din ţară, după lovitura de stat din 19 septembrie.
