Cardinalul Kasper evaluează progresele şi preocupările ecumenismului
20.01.2003, Vatican (ZENIT) - Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care este în curs de desfăşurare, este unul din evenimentele cheie care urmăreşte să depăşească diviziunile dintre creştini.
În acest interviu, pe care l-a acordat la Radio Vatican, Card. Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, analizează starea relaţiilor dintre Biserica Catolică şi celelalte Biserici şi comunităţi creştine.
– Ce progrese s-au făcut recent în dialogul ecumenic?
– Vizita Sfântului Părinte în Scandinavia, repetatele vizite ale prietenilor noştri finlandezi aici la Roma, marile evenimente ecumenice din timpul Jubileului anului 2000, vizitele Papei în unele ţări în majoritate ortodoxe, şi vizitele făcute de patriarhii ortodocşi la Roma, precum, de exemplu, cea a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, din timpul anului trecut, precum şi Zilele de Rugăciune pentru Pace în Lume din 1986 şi 2002 de la Assisi, au evidenţiat progresul realizat până acum.
Acest itinerar de apropiere, aşa cum a confirmat Sfântul Părinte de multe ori, este ireversibil. A fost trasat de Cristos însuşi care, în ajunul morţii sale, s-a rugat ca toţi să fie una. Unitatea este, aşadar, testamentul lăsat de Domnul nostru.
– Care sunt preocupările?
– În ciudat unui atare progres, nu putem decât să notăm că apropierea ecumenică, în timpul ultimilor ani, a devenit mai înceată şi mai obositoare. Entuziasmul de la început a scăzut deoarece uneori a fost însoţit de aşteptări utopice, şi au apărut noi dificultăţi. În relaţie cu Biserica Ortodoxă, după schimbările politice din anii 1989/90, a reapărut aşa-numita problemă a Uniatismului.
În acest sens,în dialogul cu comunităţile ecleziale răsăritene, cele mai mari dificultăţi vizează înainte de toate problema ecleziologică şi, în particular, ministerul eclezial. Situaţia a devenit mai complexă prin existenţa unor răspunsuri la câteva probleme fundamentale etice. Există o nemulţumire sporită legată de faptul că încă nu este posibil să participăm împreună la masa Domnului. Şi cui nu-i pare rău pentru asta?
– Ce propuneţi?
– Într-o asemenea situaţie, o activitate mai vie nu este suficientă pentru a face ca lucrurile să avanseze. Desigur, nu trebuie să reducem angajarea noastră şi trebuie să continuăm să ne străduim cât mai mult, însă unitatea Bisericii nu este produsă doar de puterea şi de voinţa noastră. Unitatea este un dar al Duhului Sfânt.
Nu putem decât să ne rugăm ca Dumnezeu să-l trimită pe Duhul său asupra noastră şi să ne dăruiască Rusalii noi. Într-o situaţie care astăzi a devenit din ce în ce mai dificilă, trebuie să facem referinţă înainte de toate la căile de angajare cele mai profunde spiritual: trebuie să ne întoarcem la izvoarele creştinismului nostru şi la angajarea ecumenică.
O sfântă asemenea Sfintei Brigita, care a trăit profund ca un mistic contemplativ şi, în acelaşi timp, ca o femeie activă, angajată politic, poate fi pentru noi un mare exemplu şi ajutor în eforturile noastre de a ajunge la unitate. Urmând exemplul ei, putem fi siguri că Tatăl ne va da tot ce-i vom cere în numele lui Isus. Şi ce dar îi putem cere în numele lui Isus care să fie mai preţios decât unitatea discipolilor săi?
