Papa este aproape de seminariştii şi preoţii din Statele Unite
11.01.2003, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat vineri apropierea sa faţă de seminariştii şi preoţii din Statele Unite cu ocazia întâlnirii cu câţiva reprezentanţi ai lor în Vatican.
„În aceste momente de dificultate şi de suferinţă pentru catolicii din Statele Unite, vă asigur de întreaga mea solidaritate în rugăciune”, a afirmat Papa primindu-i pe cei 380 de participanţi la o întâlnire organizată de Colegiul Pontifical Nordamerican din Roma. Congresul a fost organizat pentru a celebra 50 de ani de la evenimentul care a marcat istoria acestei instituţii: sfinţirea seminarului şi inaugurarea Casei Sf. Fecioară Maria pentru preoţi.
Papa a cerut Colegiului să continue să formeze „preoţi impregnaţi de un profund simţ al universalităţii Bisericii şi cu scopul de a răspândi Împărăţia lui Dumnezeu, atât în ţara voastră de origine cât şi în lumea întreagă”, le-a urat Sfântul Părinte.
