O nouă revistă: Actualitatea românească
03.01.2003, Iaşi (Ercis.ro) - În cadrul activităţii pastorale în slujba românilor plecaţi peste hotare, salutăm apariţia primului număr al revistei „Realitatea românească”, publicaţie periodică destinată tuturor românilor din Alta Vale del Tevere, Italia.
Primul număr, în format alb-negru, dimensiune A4, este o ediţie specială, prilejuită de sărbătoarea Crăciunului. Prima pagină găzduieşte cuvântul redactorului coordonator, Don Adriano, care, dezvoltând cuvintele de început „Cel mai greu este să porneşti”, prezintă motivele şi scopurile acestei iniţiative.
Sumarul variat al revistei cuprinde articole din diferite domenii, de la comentarii legate de invitarea României să adere la NATO, impresii despre vizita preşedintelui american George W. Bush la Bucureşti, informaţii utile despre legislaţia italiană cu privire la regimul străinilor, aspecte din viaţa Bisericilor Catolice şi Ortodoxe din România, prezentarea Diecezei de Iaşi şi a păstorilor din fruntea acesteia, ştiri şi interviuri, poezii şi colinde, precum şi articole şi informaţii preluate de pe diferite situri de interes pentru românii catolici (dintre care amintim www.romaniinitalia.it).
Colectivul de redacţie: Pr. Adrian Bârsan, redactor coordonator; Pr. George Ivan, redactor; Pr. Fănică Şipoş, redactor; Pr. Doina Argatu, colaboratoare; Elisabeta Năpărlică, colaboratoare.
