Mărturia Sf. Ştefan – o invitaţie la deschidere spre universalitate
26.12.2002, Vatican (Catholica) - Sfântul Ştefan, primul martir din istoria Bisericii care şi-a vărsat sângele pentru Evanghelie în jurul anilor 36-37 d. C., este sărbătorit în Biserică imediat după Naşterea Domnului: Biserica de rit latin în sărbătoreşte în a doua zi de Crăciun, iar cea de rit bizantin în a treia zi de Crăciun. Cultul Sfântului Ştefan a fost foarte răspândit încă din secolul al IV-lea, Biserica fiind foarte interesată de figura acestui sfânt despre care vorbeşte Sfântul Luca în faptele Apostolilor (cap. 6-7).
Radio Vatican a cerut câteva impresii despre figura şi semnificaţia Sfântului Ştefan Monseniorului Gianfranco Ravasi, cunoscut teolog biblist, Prefect al Bibliotecii-Pinacotecii din Milano, membru al Comisiei Biblice Pontificale şi profesor de exegeză biblică la Facultatea de Teologie din Italia Septentrională.
– Istoria lui Ştefan, desigur, constituie un fel de întorsătură în Biserica primară, deoarece încheie prima etapă a programului trasat de Isus şi începe cea de-a doua: “Veţi fi martorii mei în Ierusalim, în toată Iudeea şi în Samaria până la marginile pământului”. Ştefan se situează în interiorul comunităţii creştine primare, aşa-zişii elenişti, adică acei evrei care aveau o experienţă a iudaismului mai deschisă faţă de rigiditatea textului de la Ierusalim, şi trăieşte un creştinism care într-un fel îl anticipează pe cel al martirizatorului său, adică a lui Paul. Acesta din urmă participă efectiv la moartea lui Ştefan, însă în realitate el va fi cel care îl va moşteni.
– Care este valoarea Sfântului Ştefan pentru omul contemporan?
– Cred că toţi îl leagă în mod spontan de martiriu. Martiriul nu este altceva decât pecetluirea unei existenţe trăite în întregime după modelul lui Isus. Într-adevăr, figura lui Ştefan este modelată după patima lui Isus, cele două figuri aproape că se suprapun. O altă dimensiune care se leagă de ceea ce spuneam mai înainte este aceea a fiinţei inovatoare. Această noutate este o invitaţie la a considera creştinismul nu doar o proprietate a noastră sau un fel de experienţă închisă într-un perimetru, ci o religie de o largă nuanţă universală, o deschidere către toate popoarele; iar în aceste vremuri caracterizate de o mare tentaţie de a ne închide, Ştefan reprezintă o invitaţie la a privi dincolo de perimetrul nostru.
– Figura Sfântului Ştefan trece dincolo de secole şi din totdeauna a inspirat artişti din toate timpurile…
– Este adevărat. Locul unde a fost ucis Sfântul Ştefan, conform tradiţiei din secolul al V-lea, era la nord de poarta din Damasc spre Ierusalim. Aici, către jumătatea secolului al V-lea, împărăteasa Eudosia a cerut să se construiască o bazilică pentru a aminti evenimentul. Uciderea lui Ştefan este imaginea cel mai des reprezentată în istoria artei: Sfântul Ştefan este reprezentat tânăr, îmbrăcat cu veşminte diaconale; era de fapt unul dintre cei şapte diaconi dedicaţi activităţilor caritative, iar caracteristicile specifice care-l însoţesc în iconografia artistică sunt pietrele, simbol al lapidării, şi cartea Evangheliei pe care sfântul o ţine în mână.
