Pastorala de Crăciun 2002 a Mitropolitului Corneanu
22.12.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos pe care o prăznuim în aceste zile este evenimentul care a schimbat cursul istoriei şi care, prin importanţa lui, ne obligă să cugetăm spre a-i înţelege cât mai bine sensurile. Sigur că aspectele pe care ni le îmbie sunt numeroase şi fiecare de natură să ne ofere învăţăminte de mare preţ. (…)
Cele întâmplate acum două mii de ani în urmă ne atrag atenţia (…) asupra a două aspecte. Primul îl are în vedere pe Irod care, nesocotit de cei trei magi, se răzbună printr-un act de sălbăticie şi de exterminare în masă, dispunând uciderea tuturor pruncilor din Betleem şi din toate hotarele lui până la vârsta de doi ani. Tradiţia spune că au fost măcelăriţi patrusprezece mii de nevinovaţi. Actul acesta de genocid (cu certe rezonanţe în istoria noastră de astăzi) reprezintă pilda pe care omenirea trebuie să nu o urmeze, ci să-i opună o aversiune suprasaturată de criminalitate îndârjită şi neroadă. Purtarea magilor, în schimb, care-i un act de omenie, propune pilda cea bună. Ei nu se duc să-l încunoştinţeze pe Irod, aşa cum fuseseră solicitaţi să facă (pasă-mi-te pentru ca regele să poată merge să se închine şi el Noului Născut), ei refuză să joace rolul denunţătorilor şi-şi caută de drum, în vreme ce, cu buzele umflate, păcălitul Irod turbează de mânie şi îngălbeneşte de ciudă. (…)
Alături de lumea lui Irod, şi în bună vecinătate cu ea, stă lumea denunţătorilor pe care magii au respins-o. Oare ce le ceruse regele Irod magilor? Ce însemnau acele informţii care urmau să-i fie date, împărtăşite, la întoarcerea lor în drum spre patrie? Nimic altceva decât un act de pâră, denunţ, delaţiune, turnătorie (fiecare termen e de ajuns ca să scoată mai bine la iveală infamia, să işte mai cu tărie scârba). Ca şi setea de sânge şi delectarea întru fapte de tortură, denunţul e o caracteristică a timpurilor noastre. Şi ce păcat groaznic şi mârşav semnifică! E de ajuns să ne gândim la ce se întâmpla la noi în perioada dictaturii comuniste spre a înţelege grozăvia acestui păcat practicat de aşa-zişii informatori care nu făceau altceva decât să-şi denunţe semenii. (…) Lumea lui Irod şi lumea denunţătorilor se completează de minune şi alcătuiesc un tablou de o ferocitate şi de o abjecţiune pe care nici formele cele mai acute ale vechilor păcate omeneşti – oricât de murdare, monotone, respingătoare şi, în fond, de ridicole şi deşarte – nu le pot măcar parţial concura. Denunţul se arată astfel a fi un păcat mai grav decât oricare altul. (…)
Dacă urmaşii lui Irod au existat totdeauna şi există chiar şi astăzi, denunţători asemenea lui Iuda au existat mai ales pe vremea comuniştilor, când atâţia au suferit de pe urma denunţătorilor de genul celor care au existat şi la noi, care însă nu s-au pocăit asemenea lui Iuda, ci îi întâlnim şi astăzi, senini şi fără remuşcări, de parcă n-ar fi făcut nimic. (…)
Rămânând … la cele dimprejurul nostru, să ne străduim a urma pilda magilor care l-au cinstit şi apărat pe Noul Născut în peştera Betleemului, să ne străduim a respinge fapte ca cele ale lui Irod, în totul să slujim vieţii, apărării ei şi bunei înţelegeri între oameni. (…)
În ce mă priveşte, în aceste preamărite zile, bat la uşa casei sufletului tuturor creştinilor şi creştinelor din Eparhia Timişoarei, fie mici, tineri sau vârstnici, fie înstăriţi sau lipsiţi, fie veseli sau trişti, şi, cerând iertare, le urez tuturor din toată inima sărbători binecuvântate.
